Sibiu este unul dintre cele mai impresionante și frumoase orașe din întreaga Românie, care reușește la fiecare vizită sa te surprindă și să te încânte cu farmecul său aparte.
După ce am descoperit care sunt cele mai interesante și distractive locuri pentru copii în jurul Sibiului, ne-am gândit să îți punem la dispoziție o listă cu locuri de vizitat în orașul Sibiu, potrivite pentru întreaga familie! Descoperă fascinantul oraș Sibiu, un loc plin de istorie și farmec, care oferă și celor mai mici vizitatori numeroase oportunități de distracție. De la muzee interactive și parcuri tematice la cafenele și restaurante child-friendly , Sibiul devine o destinație în România perfectă pentru întreaga familie.
Să descoperim împreună toate locurile de vizitat din orașul Sibiu pentru copii, dar și pentru părinți.
1. Grădina Zoologică din Sibiu
Grădina Zoologică din Sibiu este considerată a fi una dintre cele mai frumoase din țară. Situată în Pădurea Dumbrava, pe drumul spre Păltiniș, aceasta are o suprafață deosebit de mare pe care se găsesc 2 lacuri, un copac multisecular care tronează trufaș de mai bine de 6 secole, un petting zoo, restaurante și terase, spații unde vă puteți odihni, face picnic, locuri de joacă pentru copii, tot felul de animale sălbatice, domestice, exotice, păsări, reptile, amfibieni și tot ce ar putea să le placă prichindeilor. În grădina Zoo-ului vă puteți relaxa în timp ce copiii se joacă în parc!
Este un loc ideal unde puteți petrece jumătate de zi împreună. În sezonul de vară și când vremea o permite, puteți închiria ambarcațiuni pentru a vă plimba pe lac. Există și tiroliană pe care nu ar trebui să o treceți cu vederea. Grădina Zoologică Sibiu este foarte bine întreținute de staff-ul calificat care nu doar că are grijă de animăluțe, ci și ca vizitatorii să aibă o experiență foarte plăcută de vizitare. Din loc în loc, există spații speciale care pot fi urcate astfel încât să puteți privi panoramic zona din jur – de fiecare dată, priveliștea te vrăjește!
De aici, la aproximativ 200-250 de metri depărtare, se află Muzeul Astra. Despre acesta vom vorbi în cele ce urmează!
2. Muzeul Astra
Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ne amintește de „viața de altădată”, fiind unul dintre cele mai mari muzee în aer liber din țară. Aici, atât cei mici, cât și cei mari, vor fi vrăjiți de tot ce vor vedea – creații ale civilizației populare tradiționale, pre-industriale românești, căsuțe cu tematică rurală, ateliere, complexe de clădiri în jurul unui lac unde se poate merge cu barca sau cu hidrobiciclete. Un cadru de vis, pe o gură de rai, printre copacii Dumbrăvii Sibiului.
Muzeul este extins pe o suprafață de 96 de hectare și are alei de-a lungul cărora se găsesc peste 300 de clădiri care îți fură privirile și te transpun în alte timpuri. Se consideră că inventarul are peste 16.000 de piese, care descriu atelierele meșteșugărești, locuințele tradiționale, lucrări de artă populară și multe altele.
Printre acestea se numără obiecte care țin de ocupațiile românești neaoșe, cum sunt apicultura, viticultura, pomicultura, meșteșuguri tradiționale (olărit, prelucrare de lemn, metale, textile), industrii tradiționale (morărit, producere de ulei), artă tradițională, artă populară și multe altele.
Tot aici există și o popicărie adusă de la Păltiniș, unde puteți juca popice, iar masa vă va fi plină de bucatele alese de la Hanul din Bătrâni, cu bucătărie țărănească tradițională!
3. Piața Mare și Piața Mică
Sibiul este renumit și pentru piața centrală, cea mai mare piață publică din oraș și anume Piața Mare. Pe vremuri, aici aveau loc adunări cetățenești, târguri, chiar și execuții. Piața este considerată un monument special arhitectural, care adună laolaltă clădirile simbolice și atracțiile turistice. Ca și aspect, nici Piața Mică nu se lasă mai prejos și merită, de asemenea, vizitată. Este doar lângă Piața Mare, deci nu aveți cum să o ratați.
Cele mai impresionante obiective turistice din cele două piețe ar fi:
4. Muzeul Brukenthal
Acesta a fost declarat cel mai vechi muzeu din România, care găzduiește colecțiile baronului Samuel von Brukenthal. De fapt, este ca un grup de muzee ce expune un patrimoniu extrem de bogat și diversificat de pictură, sculptură și cartografie, într-un cadru vechi în stil baroc. Deci, merită vizitat. Cine știe, poate veți fi inspirați sau copilașii își pot descoperi o pasiune.
5. Casa Albastră
Nu este chiar o simplă casă, decorată în albastru – una din culorile preferate ale prichindeilor – ci este o clădire realizată în stil baroc târziu. Așezată chiar lângă Muzeul Brukenthal, casa este renumită pentru atica triunghiulară decorată cu stema Sibiului. Deși azi servește ca și birouri și ateliere ale muzeului, detaliile din interior vor pune multe întrebări micuților, ca apoi să povestească despre ancadramentele gotice încastrate în ziduri. Ancadrament – un cuvânt nou pentru vocabularul lor, cu care se pot mândri mai târziu.
6. Biserica Iezuiților
Este o biserică romano-catolică cu hramul Sfânta Treime. Lăcașul, realizat tot în stil baroc, se află pe lista monumentelor istorice. Sigur veți exclama când veți vedea orga veche cu 24 de registre. Un uau mic vor scoate și copilașii la vederea culoarului dintre piețe construit pe locul pasajului medieval numit Gaura Lăcașului.
7. Turnul Sfatului
Vreți un uau mai mare și o amplă trecere boltită? Atunci e musai să treceți pe la Turnul Sfatului. Nu aveți cum să-l ratați. Este foarte înalt, deține un ceas mecanic mare și acoperișul este în formă de bulb. Acesta a servit ca poartă de intrare în cea de-a doua centură de fortificații a orașului, a fost utilizat ca depozit de grâne, foișor de foc, închisoare și chiar muzeu de științe naturale.
Acum mai găzduiește diferite expoziții. În interior, scările sunt sub formă de spirală, ca într-un tobogan închis și deține câte o încăpere aproape la fiecare etaj. Și ghiciți ce? Mecanismul ceasului grandios este la vederea vizitatorilor și îl puteți admira și chiar asculta secundă de secundă. Iar la etajul superior vă așteptă panorama orașului, în toate cele patru direcții, plus culmile munților Făgăraș.
Accesul în interior se face printr-o uşă de mici dimensiuni, de unde, prin intermediul unei scări spiralate, se ajunge la etajele superioare. Sunt 141 de trepte de urcat până la ultimul etaj.
La penultimul etaj se poate observa mecanismul ceasului, iar ultimul etaj prezintă un punct de observaţie peste oraşul vechi.
PROGRAM DE VIZITARE: Luni – Duminică: 10:00 – 20:00
Intrare: 2 RON
8. Podul Minciunilor
Dacă din când în când mai spuneți o minciună mică micuților sau cei mici se mai ascund de voi, e timpul să vă creați propria legendă pe Podul Mincinoșilor. Le puteți spune copilașilor că doar pe acest pod este permisă minciuna și să vă întreceți în diverse minciunele. Cu siguranță, vor fi hohote de râs pe acest pod din fontă, considerat cel mai vechi din țară. Puteți face o mică promenadă și pe sub pod, pe strada care face legătura dintre Orașul de sus și cel de jos. Podul mai servește și ca pasarelă pietonală ce face legătura dintre Piața Mică și Piața Mare. Așa că în pas săltat, haideți la următorul obiectiv!
9. Catedrala Evanghelică
Ajunși în Piața Huet, veți descoperi o clădire impunătoare, cu o înălțime de aproximativ 74 de metri. Catedrala este dominată de turnul pe șapte nivele, cu patru turnulețe pe colțurile acoperișului. Poate emana un aer sobru din exterior, dar nu ezitați să intrați. Dacă sunteți pasionați de instrumente muzicale, trebuie să știți că acest amplu edificiu în stil gotic este renumit pentru orgă cea mai mare din sud-estul Europei. Deasupra orgii se poate admira ochiul lui Horus, numit și ochiul minții, al adevărului absolut. Deci, prichindei mici și mari, gata cu minciunicile.
10. Pasajul Scărilor
Vreți să faceți niște poze într-un decor istoric din piatră și cărămidă, cu ziduri mari, groase și înalte, unde singura culoare din fotografie să fie familia dumneavoastră? Vă recomandăm Pasajul Scărilor, cunoscut și sub numele de Zidul cu ace. Acesta era cea de-a treia centură de fortificații a orașului și lega Orașul de sus cu Orașul de jos.
Dacă doriți amintiri palpabile, suveniruri e bine de știut că ambele piețe dețin tot felul de magazine, pe lângă terase și restaurante, unde vă puteți delecta gustul cu mâncăruri tradiționale românești sau din alte țări.
11. Parcul Sub Arini
O zi în familie poate însemna o oportunitate de evadare din cotidian și de ce nu o evadare în natură, în cel mai mare parc din Sibiu, Parcul Sub Arini. De fapt, puteți petrece aici o zi întreagă, deoarece sunt multe zone verzi unde puteți lua picnicul și asculta păsările sau chiar vedea veverițele. Recomandăm acest spațiu verde liniștit cu zone împădurite, loc de joacă pentru copii, fântâni, grădini cu trandafiri și pavilionul muzical. Cei mici pot avea parte de plimbări cu mașinuțe electrice sau ponei, pot savura un porumb, o vată de zahăr sau o înghețată.
După plimbări cu bicicletele, rolele sau plimbări de mânuță pe cărările amenajate printre copaci, vă puteți odihni și la terasă parcului, pentru a servi mâncarea sau a bea ceva. Pozele făcute în natură sunt cele mai frumoase, deci start fotografiilor în unul dintre cele mai vechi și mari parcuri din țară
12. Parcul Cetății
Parcul Cetății este o promenadă turistică situată pe foste fortificații medievale, cu o alee lungă pe mijloc și posibilitatea de a avea o panoramă superbă asupra întregului oraș. Există locuri de parcare pe toată lungimea parcului, iar parcul este frumos, bine întreținut.
O oază verde plină de liniște și pace, cu mult vestigii istorice și foarte aproape de centrul istoric. Merită vizitat atât dacă sunteți din Sibiu, cât și dacă sunteți în trecere, deoarece reprezintă un obiectiv important.
Parcul Cetății este unul din cele mai bine cotate parcuri publice din România.
13. Parcul Belvedere
Parcul Belvedere, deschis foarte recent în Sibiu, este la doilea ca mărime, după parcul Sub Arini și vă oferă o panoramă extraordinară asupra întregului oraș, într-o oază verde de relaxare, pace și liniște. Cu o suprafață de aproximativ 6,5 hectare (acces direct din strada Preo Bacca), cu un labirint superb de verdeață, fântână arteziană, băncuțe și insule de vegetație frumos amenajate (arbori, flori, arbuști și multe altele), parcul dispune de:
- Băncuțe pentru relaxare;
- Terenuri de sport (baschet, minifotbal, tenis);
- Loc de joacă pentru copii;
- Mini-tiroliană;
- Teren de minigolf cu 11 piste.
Punctul de belvedere, situat în partea de est a parcului, vă oferă o perspectivă de vis, magică și superbă asupra orașului. De aici, apusurile sunt parcă pictate de mâna unui artist. Există chiar și un spațiu special, îngrădit, pentru animalele de companie. Un pump-truck pentru cei care se dau cu bicicleta este, de asemenea, special amenajat în acest parc.
14. Pista de biciclete de pe malul Cibinului
Recent a fost inaugurată pista de biciclete pe malurile Cibinului. Investindu-se 11,4 milioane € în aproximativ 3,6 kilometri de piste, cu asfalt verde pigmentat, pasarelă circulată, arhitectura pistei este deosebită. Include și zone de relaxare pe traseu, cu bănci inovatoare, unele chiar cu panouri solare, dispozitive wireless de încărcat telefonul, stâlpi de iluminat prevăzuți cu camere video, hotspot-uri pentru Wi-Fi și multe altele.
Traseul dispune și de stații Sibiu Bike City, de unde pot fi închiriate biciclete. Există și rampă acționată electric cu ajutorul cărora pot fi urcate bicicletele, dar și o rampă mecanică care face coborârea mult mai ușoară. Au mai fost amenajate și piațete, deck-uri, pontoane și alte spații, de-a lungul traseului, pentru bicicliștii care vor să se odihnească.
15. Skatepark Sibiu
Amenajat pe o suprafață de peste 10.000 de metri pătrați, cu 3000 de metri pătrați montați sub formă de ansambluri pentru pasionații de skating, acest skatepark este locul în care iubitorii și pasionații acestui sport trebuie să ajungă. Dispune și de vestiare și grupuri sanitare, dar și de o zonă pietonală (peste 2000 de metri pătrați) cu bănci, spații verzi, arbuști și copaci. Au mai fost amenajate și 60 de locuri de parcare pentru autovehicule, zone pentru biciclete.
Skatepark-ul din Sibiu dispune de 33 de corpuri de iluminare LED și de sistem de supraveghere video (8 camere de vedere). Aici, copiii se pot distra alături de alți pasionați de skating și, mai mult ca sigur, se vor distra la maximum. Nu uitați de echipamentul de protecție, întrucât, pe cât de distractiv poate fi skateboarding-ul, pe atât pot exista și riscuri!
16. Muzeul de Istorie Naturală
Aici, copiii vor fi absolut minunați de colecția impresionantă de animale sălbatice, protozoare, mici fluturași, gândaci, scoici și fructe de mare, pe care le pot observa în mărime naturală. Micii naturaliști nu vor mai vrea să plece și vor putea să aibă contact cu ceea ce, poate, au văzut până acum doar la televizor.
Colecțiile frumoase, bine întreținute, vor manifesta un interes aparte nu doar pentru cei mici, ci și pentru cei mari. Muzeul de Istorie Naturală promovează accesul celor mici la complexitatea biosferei înconjurătoare, ajutându-i să înțeleagă mult mai bine lumea din care fac parte și în care fiecare creatură joacă un rol esențial!
17. Muzeul de Vânătoare August von Spiess
Nu trebuie să fiți pasionați de vânătoare pentru a aprecia frumusețea acestui loc. Totul pare că ar spune o poveste care te îmbrățișează și te încarcă cu magie: povestea unui fost colonel care era și filantrop, pasionat de natură și care se învârtea prin marile cercuri ale orașului.
Deși este relativ micuț, este un loc cochet, care vă va oferi o experiență plăcută și vă va transpune parcă într-un alt timp. Un loc plin de istorie adevărată, cu numeroase exemplare de animale împăiate expuse, arme de vânătoare și personal deosebit de drăguț.
18. MATS – Muzeu Atelier Tipografie Sibiu
Muzeul Atelier de Tipografie Sibiu este un loc fascinant, deschis de oameni care iubesc și care apreciază arta tipografiei, pasionați de cultură și istoria acestui domeniu. Ghidul va fi acolo și pentru a vă descrie lucrurile, aspecte importante, povești prețioase. Uneori nu este nevoie de o gamă variată de camere, de sute de exponate, colecții și expoziții pentru a simți faptul că te vei încărca cu cultură și istorie: este nevoie doar de omul potrivit care știe cum să îți livreze toate informațiile necesare.
Este vorba despre o artă în sine și, ca orice altă artă, trebuie susținută. Iar când istoria se îmbină cu frumosul și esteticul, rezultatul este unul fascinant. Experiența de la MATS vă va vrăji atât pe voi, cât și pe cei mici, și vă veți dori să vă reîntoarceți doar pentru a mai simți, măcar o dată, aerul istoric al spațiului și atmosfera caldă și familială a gazdelor potrivite. Multe persoane din Sibiu recomandă cu mare încredere această locație!
19. Piscina Aria Sibiu
Aria este un loc perfect pentru întreaga familie, indoor, construit pe o suprafață de 17.000 m2. Piscine, joacă, facilități de wellness, sportive, astfel încât fiecare să își poată petrece timpul în propriul mod. Arată foarte bine, iar toboganele reprezintă punctul maxim de atracție mai ales pentru cei pasionați.
Există și piscine și bazine de înot pentru copii, instalații pentru bule, jeturi de apă. Se poate comanda și mâncare în interior, apa caldă, tobogane mari sau mici. O oază de relaxare pentru întreaga familie, în special când vremea de afară nu este prea prietenoasă și nu permite activități în aer liber pentru copii.
20. Complexul de agrement Lacul lui Binder
Lacul lui Binder, care se află în topul celor mai accesibile ștranduri ca preț din România este o altă alternativă de bălăceală în Sibiu, fiind un loc natural, unde aveți la dispoziție toate facilitățile necesare pentru distracție și relaxare. Există și un loc de joacă special amenajat, plutitor, o atracție principală de la Lacul lui Binder. De la mic la mare, veți avea toți parte de o zi superbă, distractivă, simțind emoția sezonului estival și bucuria de a vă răcori și de a fi împreună!
Există și plajă, cabluri pentru wakeboard, schi nautic, kneeboard. Să nu uităm de caiace și pescuitul sportiv – pe scurt, tot ce v-ați putea imagina pentru o zi de neuitat!
Restaurante child-friendly
Dacă ajungeți în Sibiu, eventual prin Piața Mare sau Mică, cu siguranță veți vrea și să mâncați ceva, nu-i așa? Vă punem la dispoziție o listă de recomandări cu restaurante, cafenele și terase unde ar trebui să ajungeți. Locații cu meniu variat, cu atmosferă prietenoasă și feluri de mâncare dintre cele mai delicioase!
Restaurant La Dobrun
Nu ești din Sibiu dacă nu ai mers la Restaurantul La Dobrun, un loc în care gastronomia noastră, autentică, se îmbină perfect cu decorul tradițional, care vă va vrăji de îndată ce îi pășiți pragul. Este un loc prietenos și pentru copii, deoarece decorul autentic – vatra, mici caruri care atârnă din tavan, căsuțele tematice rurale – le va atrage atenția și îi vor face să se simtă ca într-un basm scris de Ion Creangă. La Dobrun este locul perfect în care să luați masa în familie, înainte de a porni la drum spre o altă destinație de vacanță!
Adresă: Strada Dobrun numărul 1, Sibiu
Erasmus Büchercafe
Librăria Erasmus activează și sub formă de cafenea, iar aici puteți servi o cafea bună, un fresh sănătos sau o limonadă asezonată, pentru zilele calde de vară. O atmosferă blândă, în care poți citi în tihnă în timp ce micuții se pot juca în mini-parcul din curte. Terasa este locul în care se adună pasionații de citit, o oază de liniște și cultură în inima unui oraș deseori mult prea agitat, haotic. În comuniune cu natura, cei mici vor reuși să se bucure de mișcare în aer liber. Iar voi, în timp ce micuții se joacă și își consumă energia, vă mai puteți încărca bateriile.
Adresă: Strada Mitropoliei numărul 30, Sibiu
Color Café
Color Café este atât o cafenea, cât și un loc de joacă perfect pentru copii. Multe jucării pentru aceștia, trambuline și altele pe care le pot folosi pentru a se zbengui și distra la maximum. Cei care îi însoțesc pot savura o cafea aromată, o limonadă revigorantă sau un fresh plin de vitamine în timp ce micuții își consumă energia.
Personal amabil, cadru copilăros, dar modern în același timp, sigur pentru jocul copiilor. Copiii se distrează împreună cu alți copii, părinții socializează și schimbă experiențe. În cele din urmă, cel mai mult contează ca la sfârșitul zilei să simți că ai fost alături de cel mic și că ați petrecut timp prețios împreună!
Adresă: Șoseaua Alba Iulia numărul 6, Sibiu
Kulinarium
Kulinarium este un restaurant deosebit de frumos, cu estetică modernă și atrăgătoare, decor cu inspirație rustică și industrială. Pentru o experiență culinară deosebită, toate felurile de mâncare sunt gătite în bucătăria proprie, accentul fiind pus pe inegalabilele specialități românești. Feluri alese care vă vor lăsa gura apă, cu servire rapidă și servicii profesionale!
Adresă: Piața Mică numărul 12, Sibiu
Restaurant La Cuptor
Mâncare cu gust, culoare, aromă și textură. Da, da, înseamnă că ai ajuns la La Cuptor. Într-una dintre cele mai frumoase locații, cu atmosferă primitoare, familială, și cu un design inspirat din sfera rustică & modernă, La Cuptor este locul în care veți mânca pe săturate, alegând dintr-un meniu fix pe placul vostru. Mâncarea este gătită la un cuptor cu lemne, motiv pentru care gustul este unul formidabil. Poftă bună!
Adresă: Strada 9 Mai numărul 7, Sibiu
Atrium Sibiu
Atrium este un restaurant din Sibiu unde există și loc de joacă, situat fix în centrul orașului. Cu meniuri alese, mâncare bună și personal deosebit de amabil, puteți alege să vă luați cine alături de copii și cei dragi. Locul de joacă pentru copii vă permite să stați la povești și să vă bucurați de liniște și pace, până când vine mâncarea.
Aveți în permanență posibilitatea de a vedea ce fac aceștia, astfel încât să nu vă faceți griji. Locul de joacă le oferă alternative sigure de distracție și amuzament, precum și posibilitatea de a se împrieteni cu alți copii!
Adresă: Piața Mică numărul 16, Sibiu
Acesta au fost recomandările nostre pentru părinți și copii în orașul Sibiu. Sunteți în căutarea unor locuri de vizitat și explorat în jurul Sibiului?
Asigurați-vă că citiți articolul nostru: 21 de locuri pentru copii și părinți de vizitat lângă Sibiu