Cei care au bucuria de a avea copii știu că primul an din viața celor mici este și cel mai dificil, deoarece bebelușii de până la un an sunt dependenți de noi: să-i hrănim, să-i spălăm, să-i îmbrăcăm și să-i protejăm.
De asemenea, activitățile pe care le poți face cu cei mici sunt mai limitate decât atunci când sunt mai măricei, care deja și-au dezvoltat personalitatea și preferă unele activități în detrimentul altora.
Cu toate acestea, poți găsi destule variante de a te juca cu cel mic și nu trebuie să fie dificil sau costisitor.
De exemplu: citește cărți și cântă cântecele cu copilul tău – este distractiv și îl va ajuta să-și dezvolte abilitățile lingvistice și de comunicare; folosiți lucruri pe care le aveți deja prin casă; implică-te și tu – copilul tău va învăța mai multe de la tine decât de la orice jucărie.
Este important să ții cont de vârsta și nivelul de dezvoltare al bebelușului atunci când planifici orice joacă. De exemplu, activitățile care implică obiecte mici sau materiale care ar putea fi dăunătoare sau înghițite nu sunt potrivite pentru copilașii foarte mici.
Iată mai jos câteva dintre activitățile pe care noi le-am găsit interesante:
1. Soarele și florile
Plănuiți o zi de joacă senzorială pe tema primăverii. Puteți ieși în grădina casei sau într-un parc, lasă bebelușul pe o păturică și oferă-i materiale de explorat pentru care să-și folosească simțurile: flori, pietre colorate sau ierburi parfumate.
2. Activități motrice
Întinde bebelușul pe spate, leagă-i de fiecare picior câte un balon colorat și lasă-l să-și facă de cap. Cu cât va da mai mult din piciorușe, cu atât baloanele se vor agita iar el va fi mai entuziasmat. Poți face un zid din perne în jurul lui că să te asiguri că nu se rostogolește.
3. Joaca cu apă
Bebelușilor și copiilor mici le place să se joace cu apă – în baie, în piscină, în chiuvetă sau într-un lighean. Folosiți sticle de plastic pentru a vă stropi unul pe altul, un burete, o strecurătoare, sau oricare dintre jucăriile lui preferate. Nu lăsa niciodată un copil mic singur în baie sau să se joace cu apă.
4. Cărți cu imagini
Chiar și bebelușilor le place să privească ilustrații. Poți începe să te uiți la cărți cu bebelușul tău încă de la o vârstă fragedă. Timpul petrecut împărtășind poveșți și explicându-i ce vede în cărți îți permite, de asemenea, să creezi o legătură cu el, un factor important în bunăstarea lui emoțională. Chiar înainte ca bebelușii să învețe să vorbească, le va face plăcere să audă că le citiți. Chiar și pentru doar 10 minute pe zi, această activitate îi va ajută să-și dezvolte abilități importante și să încurajeze interesul pentru lectură.
5. Ieșiți la aer
Petrecerea timpului în natură poate fi distractivă și în același timp benefică pentru el, mai ales pe măsură ce crește și se dezvoltă. Vizitați parcurile locale și familiarizați-vă cu împrejurimile, astfel încât să fiți pregătit pentru plimbări sau drumeții atunci când copilul este suficient de mare pentru a merge singur. O idee bună ar fi să iei cu tine o pătură, în cazul în care micuțul are nevoie de o gustare sau de o schimbare a scutecului.
Deși puteți face oricând excursii pentru a vizita prietenii sau familia, ieșirea în aer liber împreună este o experiență care vă oferă amândurora expunerea la semnale sonore și vizuale noi, care îi captează atenția și îl ajută să-și întărească sistemul imunitar. Căutați locuri care necesită mers pe jos: Grădina Botanică, o piață locală de flori sau chiar grădina zoologică. Toate sunt locuri distractive pentru bebeluși. Nu uita să îți aduci căruciorul și marsupiul pentru a putea transporta bebelușul atunci când obosești.
6. Foșnet și zarvă
Ziare și reviste vechi sau hârtie igienică? Lasă-l pe bebe să se distreze mototolind și rupând hârtia. În timp ce degetele bebelușului tău vor face exerciții fizice bune, s-ar putea totuși să ratezi știrile de dimineață!
7. Explorarea alimentelor
Există atât de multe moduri în care un bebeluș se poate juca cu mâncarea. Cu această ocazie poți organiza chiar și un picnic de primăvară. Este ocazia perfectă ca micuțul tău și piureul de morcovi să fie în centrul atenției. Cu aceasta ocazie poți face chiar și o mini ședință foto ca să rămâneți cu amintiri frumoase de care să vă bucurați mai târziu.
8. Grădinărit
Plantează semințe și răsaduri într-un container micuț sau în grădină. Bebelușii pot fi învățați să aibă grijă de plantă în timp ce cresc. Planta va crește odată cu ei iar atunci când va ajunge la maturitate vor putea vedea roadele muncii lor. Astfel, copilașii pot fi responzabilizați și vor știi să ocrotească natura.
9. Înalță un zmeu
Ah, zmeiele! – Înălțarea zmeielor este, poate, puțin de modă veche însă e foarte distractivă. Poți alege un zmeu clasic în formă de romb sau în formă de inimă sau poți opta pentru ceva mai extravagant, cum ar fi un dragon sau un fluture. Îți recomandăm să folosești nailon, astfel încât zmeul să fie mai ușor de manevrat pe vânt moderat. Zmeiele nu sunt doar jucării; sunt opere de artă frumos concepute de adevărați meșteri. Ieșirea într-o după-amiază de weekend și înălțarea propriului zmeu nu este doar o modalitate excelentă de a crea o legătură cu copilul, ci și una care vă va oferi amândurora o mulțime de amintiri grozave pentru anii următori.