Grădinița Prințesa Anastasia
Hightlight
Sub premisa ”Copil fericit și părinte mulțumit”, grădinița Prințesa Anastasia își desfășoară activitatea educațională într-un adevărat regat al prințeselor și prinților – o locație modernă, colorată și dotată cu tot ce este necesar pentru a maximiza randamentul actului educațional. De altfel, aici se organizează nu doar programe conforme curriculumului în vigoare, care vizează fundamentarea abilităților practice și motrice și deprinderilor teoretice esențiale, ci și activități extracurriculare, menite să le ofere copiilor stimuli variați, din mai multe domenii de activitate.
Vorbim, de exemplu, despre ateliere de dans, despre ateliere de teatru, bune maniere, Arts & Crafts, dezvoltare personală, autodisciplină, gătit și altele. Pe scurt, activități pe care copiii le vor iubi și din care vor lua tot ce este mai bun – poate chiar își vor descoperi noi pasiuni.
De asemenea, se organizează și cursuri de limbi străine – engleză & franceză –, iar accentul se pune pe învățarea prin joacă și învățarea practică. Vrei ca micuțul tău să învețe cum să aibă grijă de un animăluț? Poate face acest lucru la grădinița Prințesa Anastasia Iași, deoarece aici există și ”animăluțe ale grădiniței”. Sigur se vor atașate de acestea! Periodic, copiii pot face cunoștință cu viețuitoare noi, cum ar fi puiuți, pisicuțe, peștișori și cățeluși.
Zilnic, când se face primirea copiilor la grădiniță, se face și triajul acestora, un triaj responsabil care prevede limitarea și eliminarea riscului ca micuții să se îmbolnăvească (deși, în copilărie, este absolut normal să se îmbolnăvească periodic). Cu toate acestea, personalul didactic calificat și personalul nedidactic cald, iubitor, se asigură că totul se desfășoară în condiții de maximă siguranță – exact așa cum ar trebui să fie!
Contactați
Orar
Mai multe informații
- Ești proprietarul acestui loc? Dorești să faci modificări sau să actualizezi informațiile?
- Alege pachetul potrivit: https://www.clubulcopiilor.ro/pachete/
- * Conținut (imagini, informații, video) preluat de pe rețelele de socializare sau site-ul oficial.