1 Decembrie este zi de sărbătoare pentru întreaga familie, o zi liberă în care cu mic cu mare fiecare sărbătorește Ziua Națională a României. Puteți celebra cu această ocazie prin organizarea de mici activități care să-i implice practic pe copii și care să le capteze atenția.
Sunt nenumărate idei de jocuri și miniproiecte pe care le puteți încerca acasă sau în aer liber pentru a profita din plin de această tematică și pentru a transmite copiilor importanța zilei naționale.
Însă ce le povestim copiilor despre istoria acestei zile? Puteți relata direct istoria evenimentului sau puteți adapta vârstei povestea și să asemănați evenimentul cu un puzzle nerezolvat, pe care regele Ferdinand s-a decis să-l rezolve, chiar la data de 1 decembrie (în anul 1918), așadar a a unit piesele: Transilvania, Basarabia și Bucovina cu Țara Românească într-un singur mare puzzle, reprezentând România.
Pentru a petrece o zi reușită alături de copii și pentru a le acapara atenția cu adevărat vă vom oferi câteva idei de activități special concepute pentru ziua de 1 decembrie, pentru a dezvolta împreună cu cei mici un sentiment de patriotism.
1. Poezii patriotice de 1 Decembrie
Un mod distractiv care este totodată un exercițiu bun pentru memorie este învățarea unei poezii cu această tematică. Va fi o serie de repetări distractivă, puteți să faceți filmulețe amuzante în timp ce repetați împreună cu cei mici, fimulețe ce vor deveni amintiri pe care să le revedeți cu drag oricând.
2. Brățări tricolore din hârtie
Creați un accesoriu pentru fiecare membru al familiei pentru a-l purta de 1 decembrie. Aveți nevoie de hârtie în cele 3 culori, lipici, răbdare și îndemânare. O activitate plăcută de încercat în familie și care nu necesită multe materiale. Porniți muzica patriotică și începeți distracția alături de cei mici!
3. Experimente
Începeți sesiunea de experimente și pregătiți:
- un borcan
- colorant alimentar roșu
- ulei
- alcool sanitar
Umpleți o treime din borcan cu apă în care adăugați colorant roșu, apoi continuați cu umplerea următoarei treimi cu ulei, iar la final, foarte lent adăugați alcoolul sanitar. Copiii vor fi fascinați de tricolorul lichid și vor povesti tututor despre experimentul colorat pe care l-au făcut chiar ei.
Aveți copii pasionați de experimente? Am pregătit pentru dvs cele mai ușoare experimente de făcut acasă.
4. Parada militară
Dacă la tine în oraș se organizează parade militare, nu ezita să faceți o vizită cu copiii, aceștia vor fi de-a dreptul cuceriți de uniformele și coregrafia care constă în coordonarea perfectă a mișcărilor membrilor trupelor de soldați. Sau de ce nu, plănuiți o vizită la Alba Iulia, orașul marii Uniri pentru lua parte la celebra paradă militară?
5. Un picnic tradițional
Fie că optați pentru un desert delicios sau un platou cu brânzeturi și cârnați de casă, veți avea o masă pe cinste dacă îi implicați și pe copii în pregătirea mesei. Aranjarea platoului cu brânzeturi, cărnuri și legume sau mixarea ingredientelor pentru o porție delicioasă de papanași sunt acțiuni la care cei mici adoră să participe.
6. Harta României
Printează sau desenează harta României, iar cu ajutorul plastilinei în culorile preferate formează relieful țării împreună cu cei mici. Nu uitați să creați din plastilină și membrii familiei pentru un role-play pe cinste. Astfel, cei mici învață practic noțiuni despre formele de relief ale țări noastre, cât și despre zona în care locuiți. Puteți printa șablonul de aici.
Pentru cei pasionați de puzzle e un moment bun de a face un puzzle cu harta României. Împreună cu copiii puteți explora harta țării și descoperi regiunile care s-au unit la 1 decembrie.
Împodobiți casa împreună cu copiii folosind stegulețe și simboluri românești. Aceasta nu doar aduce un strop de culoare și veselie în locuința voastră, ci și celebrează cu mândrie identitatea națională. Una din amintirile mele de suflet din copilărie este momentul în care bunicul arbora steagul Romăniei în fața casei. Era un moment de mândrie pentru întreaga familie și era o bucurie să vezi pe stradă toate casele cu tricolorul arborat.
O altă activitate simplă și distractivă ar fi să pictați tricolorul românesc sau să faceți un colaj cu copiii mai mari. Copiii pot crea opere de artă originale folosind culorile drapelului național. Cu siguranță le va plăcea sa picteze cu acuarele sau să deseneze cu creioane cerate simbolurile României.
7. Tricolor din orez colorat
Pregătiți o activitate senzorială folosind doar orez și acuarelele pe care le aveți la îndemână în culorile roșu, galben și albastru. Pictați orezul, îl lăsați la uscat ca mai apoi să îl așezați într-un borcănaș de condimente, sau unul mai mare, astfel fiecare membru al familiei se implică într-o activitate creativă și relaxantă.
8. Hora în familie
În orice clipă este timp pentru dans, muzică și voie bună, iar cu ocazia Zilei Naționale a României este momentul pentru o horă tradițională în familie. Mână de mână, cu mic, cu mare intrați în horă și sărbătoriți cum se cuvine Ziua Națională.
9. String Art
Colecționează din timp dopuri din plută și creează un panou din acestea, iar cu ajutorul pionezelor formează conturul României. După aceea, folosește ațe albe sau colorate și completează spațiile libere din interiorul conturului țării. O activitate interactivă care implică concentrare, atenție și răbdare pentru toți membrii familiei.
10. Tricou Tie-dye
Personalizează-ți tricoul prin tehnica tie-dye și creează o ținută unică de Ziua României, ai nevoie doar de:
- Un tricou alb
- Un pulverizator de apă
- Culori textile
- Pahare pentru mixarea culorilor
Pulverizează culorile pe materialul ușor umezit și creează formele dorite, după care e nevoie să aștepți uscarea tricoului. O idee creativă de încercat cu cei mici, vor fi extrem de încântați să-și coloreze propriul articol vestimentar.
11. Artificii în borcan
Dacă tot este sărbătoare, încercați să organizați focuri de artificii în siguranță, în confortul casei voastre. Iată de ce aveți nevoie pentru a face asta:
- Ulei de gătit
- Un borcan mai mare
- Colorant alimentar
Amestecă o lingură de ulei cu câțiva picuri de colorant alimentar, pune compoziția rezultată în borcanul plin cu apă și bucură-te de micul spectacol de culoare.
12. Vânătoare de obiecte patriotice
Confecționează manual sau achiziționează de la magazin stegulețe, cartonașe cu forma României, brățări tricolore și organizează un treasure hunt acasă, sau în parc. Cei mici vor fi încântați să găsească micile obiecte și să le colecționeze.
Dacă dorești să petreci weekend-ul de 1 Decembrie într-un decor nou poți merge la un parc acvatic unde să ai parte de câteva zile de distracție memorabilă, sau petrece putin timp in aer liber, explorând parcurile de aventură deschise în această perioadă pentru activități distractive în aer liber. Dacă preferi confortul casei, sărbătorește alături de cei dragi printr-o zi relaxantă cu copiii, vizionând filme sau făcând câteva din activitățile recomandate de noi. Indiferent de alegerile tale, această zi oferă nu doar ocazia de distracție, ci și o modalitatede a explica celor mici importanța acestei zile în istoria țării.
Dacă plănuiți o vizită la Alba Iulia avem mai multe recomandări de locuri de vizitat în oraș și în zonă.