Aproape fiecare an vine cu mici modificări în ce privește structura anului școlar, în special pentru perioada vacanțelor. Un subiect de interes printre părinți întrucât necesită planificarea concediilor, căutarea unei bone sau solicitarea ajutorului din partea bunicilor pe perioada în care copiii au zile libere de la grădiniță sau școală, iar părinții nu beneficiază de acestea.
Vacanțele clasice, cât și vacanța de schi, sărbătorile legale, dar și celebra săptămână ALTFEL și Verde care stârnesc interesul copiilor prin activitățile inedite sunt subiecte extrem de discutate în rândul părinților. Care sunt datele exacte ale acestor vacanțe, a zilelor libere și evenimentelor din anul școlar 2023 – 2024? Mai jos găsiți informațiile decise pentru anul acesta și publicate în Monitorul Oficial.
Când începe școala în anul școlar 2023 – 2024?
Anul școlar este format din 36 de săptămâni de studiu începând oficial din 1 septembrie 2023, însă data de 11 septembrie 2023 marchează începutul cursurilor anului școlar 2023-2024. Ziua în care copiii de grădiniță își reiau activitatea de învățare prin joacă, iar școlarii merg pregătiți cu ghiozdanele colorate pentru a se reîntâlni cu colegii, cu melancolie pentru vacanța distractivă de vară care tocmai s-a încheiat, dar și cu frumusețea curiozității unui nou început. Un nou an școlar în care învață lucruri noi, își descoperă pasiuni și înclinații spre anumite domenii de studiu care pot pune bazele viitoarei cariere.
Programul de grădiniță și școală continuă din data de 11 septembrie 2023 până în data de 27 octombrie 2023, ca mai apoi să reia activitatea din data de 6 noiembrie până în data de 22 decembrie 2023.
Anul 2024 vine cu începutul unui nou interval de cursuri din data de 8 ianuarie 2024 până în 9, 16 sau 23 februarie 2024, în funcție de decizia inspectoratelor școlare cu privire la data săptămânii de vacanță mobilă aleasă de fiecare județ în parte. Urmează apoi sesiunea de cursuri care se sincronizează cu încheierea iernii și însoțește anotimpul primăvara din 19 februarie (26 februarie sau 4 martie) 2024 până în data de 26 aprilie 2024.
Ultima perioadă de cursuri începe din data de 08 mai 2024 până în data de 21 iunie 2024, când anul școlar se încheie pentru a permite copiilor să profite din plin de vară datorită vacanței mari.
Care sunt datele vacanțelor în anul școlar 2023 – 2024?
Cele mai așteptate momente de către copii sunt binemeritatele vacanțe, pauzele în care pun din nou joaca pe primul loc și petrec mai mult timp alături de părinți. Prima vacanță de care se vor bucura copiii este vacanța de toamnă, care durează o săptămână și care le permite copiilor să se bucure de acest anotimp prin ieșiri în natură în care își fac jocuri cu frunzele în culori tomnatice. Luna următoare, decembrie aduce copiilor vacanța de iarnă și îi pregătește pe cei mici de sărbătorile de iarnă. În februarie se păstrează celebra vacanță de schi care durează o săptămână și se organizează în perioada 12 februarie – 3 martie 2024. Vacanța de primăvară vine cu noutăți în acest an desfășurându-se în preajma sărbătorilor pascale, iar vacanța de vară începe anul acesta în data de 22 iunie 2024.
Vacanța de toamnă
Începând în data de 28 octombrie 2023, vacanța de toamnă îi pregătește pe copii pentru o săptămână de neuitat. Finalul lunii octombrie aduce cu sine peisaje de vis, așa că nu uitați să petreceți cât mai mult timp în natură. Puteți organiza următoarele:
Excursii la munte. Fie că alegi Carpații Orientali, Occidentali sau Meridionali, orientează-te spre trasee cu dificultate medie sau spre trasee pe care le poți parcurge cu bicicleta împreună cu cei mici. Câteva din traseele celebre de parcurs în familie sunt: Bușteni – Cascada Urlătoare, Stațiunea Sâmbăta – Cabana Valea Sâmbetei, Fundătura Ponorului etc. Echipați-vă corespunzător, pregătiți pachețele de mâncare și porniți într-o aventură pe cinste în vacanța de toamnă.
City break. Dacă vă organizați din timp găsiți bilete de avion accesibile ca preț spre destinații precum Italia, Spania, Portugalia, Germania etc. De asemenea, puteți opta și pentru un drum cu mașina spre destinații mai apropiate cum ar fi capitala Austriei – Viena, care este ideală de vizitat în familie. Faceți o vizită la castelul Schonbrunn sau la grădina zoologică impresionantă cu același nume. Apoi, o zi întreagă de distracție la Familypark Neusiedlersee va aduce copiilor momente memorabile și pline de suspans. Indiferent de varianta aleasă, dacă faceți un plan din timp vacanța de toamnă va fi spectaculară!
Vacanța de iarnă
Din 23 decembrie până în data de 7 ianuarie 2024, vacanța de iarnă cuprinde pregătirile pentru Crăciun și Anul Nou, cele mai frumoase și așteptate sărbători. Chiar dacă majoritatea preferă să petreacă timp în familie este perioada ideală pentru a organiza o vacanță la munte și a testa celebrele pârtii din Poiana Broșav, Straja, Azuga, Șuior, Băișoara etc.
Dacă, în schimb preferați locații exotice unde să beneficiați de temperaturi mai calde, vă recomandăm Tanzania, Thailanda, Maldive, Tenerife sau Portugalia. Aici, vă bucurați de vreme caldă, o atmosferă plăcută pe plajele lor minunate.
Vacanța de Schi 2024
Pregătiți-vă schiurile, snowboardul sau patinele deoarece vacanța de schi rămâne și în programa vacanțelor școlare din 2024. Aceasta are o durată de o săptămână și se organizează în perioada 12 februarie 2024 și 3 martie 2024. Această vacanță diferențiază structura anului școlar în funcție de județe, întrucât fiecare dintre acestea are libertatea de a-și selecta la alegere o săptămână în perioada propusă, între 12 februarie 2024 și 3 martie 2024. Harta de mai sus postată pe pagina de facebook a Ministerului Educației arată exact datele alese de fiecare județ în parte.
A doua săptămână din februarie a fost selectată pentru vacanța de schi de două județe, cea de-a treia săptămână – de către 25 de județe și Municipiul București, în timp ce ultima săptămână a fost preferată de 14 județe, conform hărții publicate de Ministerul Educației.
În intervalul 12 – 18 februarie 2024, două județe, respectiv Bistrița-Năsăud și Satu Mare, au optat pentru vacanța dedicată schiului.
Elevii și profesorii din cele 25 de județe și Municipiul București vor beneficia de vacanța „mobilă” în perioada 19 – 25 februarie.
Săptămâna 26 februarie – 3 martie a fost aleasă de către 14 inspectorate școlare: Alba, Arad, Bacău, Brașov, Constanța, Dolj, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea și Vâlcea, conform informațiilor centralizate de Inspectoratele școlare pe harta publicată.
Pentru toți iubitorii de schi și de sporturi de iarnă am pregătit un articol dedicat pârtiilor de schi pentru copii din România.
Vacanța de Paște
De data aceasta, vacanța de Paște începe la finalul lunii aprilie, din 27 aprilie 2024 până în data de 7 mai 2024. În timp ce primele zile din vacanță ne bucurăm de această sărbătoare, spre finalul vacanței vă recomandăm câteva activități potrivite cu timpul frumos și energia copiilor:
Excursii la grădini zoologice sau la rezervația de urși de la Zărnești, unde cei mici pot admira frumusețea și unicitatea animalelor.
Vizite la parcuri de aventură sau tematice cum ar fi Dino Parc Râșnov, unde puteți să cunoașteți toate speciile de dinozauri, copiii vor fi extrem de impresionați. Un alt parc pe care îl recomandăm este Brambura Park din Avrig unde puteți vizita celebra casă întoarsă, dar și un mini zoo și locuri de joacă pentru spiritul distractiv al celor mici.
Săptămâna ALTFEL și programul Săptămâna Verde
Cu activități ingenioase și multe excursii organizate la instituții culturale, grădini zoologice, teatru etc, săptămânile ALTFEL și Verde sunt oportunitatea ideală pentru a transforma școala într-o experiență interactivă care îmbină educația cu activități interesante care satisfac pofta de cunoaștere și curiozitatea copiilor. Aceste zile devin iubite și așteptate cu drag de cei mici în fiecare an.
Anul acesta, programul Săptămâna ALTFEL și Săptămâna Verde se desfășoară în perioada 11 septembrie 2023 – 26 aprilie 2024, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare diferite, fiecare instituție având libertatea de a alege perioada dorită.
Zile libere și sărbători legale
Venim cu o veste bună pentru părinții care speră la o distribuire mai avantajoasă a sărbătorilor legale, anul acesta majoritatea sunt în zilele săptămânii, astfel că de data aceasta weekendurile nu vor mai fura zilele libere legale din timpul săptămânii. Începem cu miercuri, 5 octombrie 2023, care este Ziua Mondială a Educației, însă doar elevii și profesorii au avantajul de a primi această zi liberă.
Sărbătoarea Sfântului Andrei de joi, 30 noiembrie 2023 și Ziua Națională a României de vineri, 1 decembrie 2023 se unesc spre a forma o minivacanță mult așteptată, în special pentru familii pentru a fi alături mai mult timp de cei dragi.
Crăciunul vă oferă libere zilele de luni și marți, respectiv 25 și 26 decembrie 2023, un prilej de a petrece aceste sărbători în familie printre prăjituri, vizite la rude sau de ce nu chiar o vacanța la munte?
2024, noul an îți păstrează primele zile ale sale pentru a face lista de rezoluții chiar împreună cu cei mici, astfel luni, 1 ianuarie 2024 și marți, 2 ianuarie 2024 rămân zile libere.
Boboteaza și Sfântul Ion din datele 6 ianuarie 2024 și 7 ianuarie 2024 vor fi sărbătorite de data aceasta în weekend, sâmbătă și duminică.
Miercuri, 24 ianuarie 2024, Ziua Principatelor Române sau Mica Unire este ultima sărbătoare legală din luna ianuarie și o gură de de aer pentru părinți chiar în mijlocul săptămânii.
În următoarele luni, zilele libere vor lipsi cu desăvârșire, astfel următoarea minivacanță vine cu ocazia Zilei Muncii de miercuri, 1 mai 2024. Urmează apoi să ne pregătim de Paștele Ortodox, prima zi liberă a acestei sărbători fiind Vinerea mare – 3 mai 2024, zi liberă pentru toată lumea. Prima zi a Paștelui Ortodox, duminică, 5 mai 2024 face parte din weekend, ca mai apoi luni 6 mai 2024, a doua zi de Paște toți românii să aibă parte de o zi de luni liberă.
Luna iunie, însă ne aduce doar o zi de sărbătoare în timpul săptămânii, și anume luni 24 iunie 2024, a doua zi de Rusalii; 1 iunie 2024 și 23 iunie 2024 fac parte din weekend în acest an.
Vacanța de vară nu este prea darnică cu zilele libere pentru părinți deoarece doar joi, în data de 15 august 2024, cu ocazia Sărbătorii Adormirii Maicii Domnului aceștia primesc oficial o zi liberă în timpul săptămânii.
Când se termină școala?
Ultima zi de școală în acest an școlar este 21 iunie 2024.
Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar se încheie la data de 7 iunie 2024, în timp ce pentru clasa a VIII-a, anul şcolar se încheie la data de 14 iunie 2024.
Noul an școlar 2023 – 2024 aduce cu sine noutăți în planul de organizare al părinților, iar pentru a planifica următorul concediu împreună care să fie sincronizat cu vacanța copiilor verificați datele exacte ale acestora. În același timp, vacanțele sunt o modalitate ideală de a explora prin joacă alte activități menite să-i ajute pe cei mici să înțeleagă lumea și viața dincolo de contextul formal tipic școlii. Profitați din plin de vacanțele anului școlar 2023 – 2024 și petreceți cât mai mult timp de calitate cu copiii!