Piața Sfatului
Hightlight
Indiferent dacă ești turist în Brașov sau chiar locuitor al orașului, elementele ce îl disting de multe orașe din România nu au cum să treacă neobservate.
Piața Sfatului din Brașov reprezintă inima orașului – un loc plin de istorie seculară și care emană energie pozitivă și romanism.
Clădirile pline de istorie, fântâna arteziană, băncuțele și nu numai, te îndeamnă să faci un popas și să admiri frumusețea centrului. Piața a fost construită în anul 1420, iar Casa Sfatului a fost clădirea primăriei pentru o perioadă lungă de timp până a fost transformată în muzeu istoric. Turnul muzeului are o înălțime de 50 de metri, veghează și astăzi piața și oferă posibilitatea de a admira Piața Sfatului de la înălțime.
Brașovul este unul dintre cele mai vizitate orașe de către turiștii din toate colțurile lumii, iar Piața Sfatului este locația care îi adună pe toți laolaltă. Fiind în Piață, vei remarca diverse restaurante, braserii și cafenele, de unde răsună fie concerte de pianină, fie muzică jazz.
Dacă te plimbi puțin prin jur, vei observa frumoasele clădiri cu aspect medieval ce datează din secolele XVII – XIX, multe fiind monumente istorice – Casa Negustorilor, Casa Mureșenilor sau Muzeul Civilizației Urbane a Brașovului.
De asemenea, în Piața Sfatului se află și Biserica Neagră – una dintre cele mai populare biserici din România și care deține titlul de „cea mai fotografiată” biserică din România, datorită arhitecturii sale gotice.
Contactați
Orar
Video
Mai multe informații
- Ești proprietarul acestui loc? Dorești să faci modificări sau să actualizezi informațiile?
- Alege pachetul potrivit: https://www.clubulcopiilor.ro/pachete/
- * Conținut (imagini, informații, video) preluat de pe rețelele de socializare sau site-ul oficial.