Copiii răcesc mult mai frecvent decât adulții, lucru care poate îngrijora mulți părinți. Acest lucru este absolut normal, deoarece sistemul lor imunitar este în plin proces de învățare. În primii ani de viață, copiii sunt expuși la numeroși agenți patogeni, iar răcelile fac parte din acest proces de dezvoltare. Vestea bună este că, pe măsură ce copilul crește, sistemul său imunitar devine mai puternic și mai pregătit să facă față acestor atacuri, reducând treptat frecvența îmbolnăvirilor.
De obicei, atunci când micuții răcesc, este vorba despre infecții ale tractului respirator superior, care vin la pachet cu strănut, tuse și nas înfundat. Aceste răceli sunt foarte comune, mai ales toamna și iarna, dar pot apărea și în alte perioade ale anului. Copiii, mai ales cei care frecventează grădinița, pot răci chiar și de zece ori pe an. Cu fiecare episod, însă, sistemul imunitar al copilului devine mai bine pregătit pentru viitoarele provocări.
În contextul răcelilor și al problemelor respiratorii, mulți părinți își pun întrebarea: ce înseamnă culoarea mucilor la copii? Mucozitățile nu sunt doar un semn al răcelii, ci și un indicator important al stării de sănătate a copilului. Culoarea lor poate oferi indicii despre ce tip de infecție ar putea avea copilul tău și dacă este nevoie să consulți un medic.
Dacă ați avut vreodată un copil bolnav acasă, atunci este posibil să fi avut parte de secreții nazale sau ”muci”, în limbaj uzual. A avea secreții nazale nu este neapărat un lucru rău.
Substanța lipicioasă joacă un rol important în prevenirea și protejarea împotriva invadatorilor, cum ar fi bacteriile, virusurile, praful și alți germeni care pătrund prin gura sau nasul nostru. Secrețiile nazale la copii pot apărea în aproape toate nuanțele curcubeului și fiecare culoare vă poate spune ceva diferit despre ceea ce se întâmplă în corpul copilului dumneavoastră.
De ce avem muci?
Este util să ne gândim la muci ca la hârtia adezivă de muște a corpului! Știu că imaginea este ușor grețoasă, dar secrețiile nazale sunt de fapt acolo pentru ”a capta” praful, alergenii și germenii care pot “bâzâi” în jur, încercând să intre în sistemul micuțului… și să-l îmbolnăvească. Dar mucii nu fac numai asta! Secrețiile nazale conțin proteine antivirale și antibacteriene sintetizate pentru a lupta împotriva germenilor – și mențin nasul micuților umed, ceea ce face ca epiteliul nazal să fie mai puțin predispus la crăpături, iritații și, astfel, susceptibil la infecții. Cu cât mucoasa nazală este mai uscată, cu atât nasul bebelușului sau al copilului este mai predispus la infecții.
Ce înseamnă culoarea mucilor?
1. Mucii transparenți (incolori)
Mucii incolori sau transparenți la copii sunt sunt adesea primele semne ale unei răceli sau ale unei alergii. Secrețiile limpezi nu sunt, de obicei, motive de îngrijorare. Acest tip de secreții nazale este produs când organismul încearcă să elimine germenii sau iritanții din nas.
Fie că ești copil sau adult, corpul tău produce muci transparenți 24 de ore din 24 pentru a menține țesuturile nazale umede și pentru a filtra praful, polenul și alți alergeni. Atunci când germenii răcelii sau alte virusuri invadează pentru prima dată nasul, organismul produce în mod natural muci incolori pentru a încerca să îi îndepărteze printr-un “mic val” de lichid corporal.
În același timp, secrețiile din nas pot fi transparenți pur și simplu pentru că este foarte frig afară! Aerul rece și uscat poate irita mucoasa nazală, determinând glandele din interiorul nasului să producă mucus în exces pentru a menține nasul micuților hidratat.
2. Mucii albi
Când mucii devin albicioși, este un semn că infecția progresează. Mucii albi sunt cauzați de pierderea apei din mucus, ceea ce îl poate face să devină tulbure și albicios în aspect. Acest lucru se poate întâmpla atunci când copilul are o răceală comună. Nu este neapărat un motiv de îngrijorare, dar poate indica faptul că nasul este congestionat și că copilul are nevoie de puțin mai multă îngrijire.
După câteva zile de luptă împotriva infecției, celulele imunitare ale organismului ripostează cu proteine care pot rămâne blocate în mucus (globule albe moarte) și îi schimbă culoarea, dându-i un aspect tulbure sau albicios. Schimbarea culorii înseamnă pur și simplu că mucusul își face treaba și elimină reziduurile din organism.
3. Mucii galbeni
Acesta este un semn că organismul luptă împotriva unei infecții. Secrețiile galbene conțin globule albe care ajută organismul să lupte împotriva infecțiilor. Pe măsură ce globulele albe muncesc mai mult pentru a lupta împotriva germenilor, se acumulează produse reziduale care dau culoare galben-verzuie mucusului.
Dacă copilul tău are mucii galbeni, este important să monitorizezi alte simptome și să te asiguri că primește suficiente lichide pentru a ajuta organismul să lupte împotriva infecției.
4. Mucii verzi
Mucii verzi apar atunci când infecția durează de ceva timp și celulele imune au lucrat intens pentru a elimina germenii.
Mulți părinți se întreabă dacă mucii verzi înseamnă o infecție? Iar răspunsul este… uneori! Deși mulți oameni cred că mucusul verde înseamnă că un copil are o infecție bacteriană, nu este întotdeauna așa. În schimb, mucusul pot deveni verzui la începutul unei infecții virale (o răceală), când sunt prezenți mulți germeni morți, globule albe și alte resturi, ceea ce este absolut normal.
În cazul în care copilul dumneavoastră a avut o infecție bacteriană (care necesită antibiotice), sunt șanse mari ca mucusul verde să provină de la o singură nară – sau ar avea și alte simptome, cum ar fi dureri de cap și congestie nazală. Dacă mucii verzi persistă mai mult de câteva zile sau dacă este însoțit de febră sau alte simptome severe, este bine să consulți medicul pediatru pentru a exclude o infecție bacteriană.
5. Mucii maronii sau cu sânge
Acesta este un semn al unei sângerări în trecut. Când sângele se usucă, acesta capătă o culoare maro sau portocalie. Un alt motiv pentru secrețiile nazale maro/portocalii este inhalarea aerului poluat de către copil. De obicei, acesta nu este un motiv de îngrijorare, cu excepția cazului în care copilul dumneavoastră are dificultăți de respirație.
6. Mucii negri
Mucii negri sunt extrem de rari și pot indica prezența unor poluanți sau substanțe toxice în aerul respirat de copil. Aceștia pot apărea la copiii care au fost expuși la fum de țigară, smog sau alte particule dăunătoare. În cazul în care copilul are mucus negru, trebuie să consulți imediat un medic pentru a investiga cauza și a exclude posibile probleme de sănătate mai grave.
Acum că am trecut prin ”roata colorată a muciilor”, probabil că vă întrebați ce puteți face pentru a-i gestiona eficient acasă. Este esențial să vă mențineți copilul hidratat în timpul perioadelor de boală, deoarece acest lucru va ajuta la fluidizarea mucusului și îi va ușura suflarea nasului. În cazul sugarilor, se poate utiliza un aspirator pară cu bulb pentru a elimina mucii din nas, ceea ce îi va ajuta să respire mai bine.
A vă lăsa copilul într-o baie cu aburi sau a folosi un umidificator poate ajuta, de asemenea, la calmarea simptomelor. În plus, utilizarea unui spray nazal cu soluție salină poate subția mucusul și îl poate extrage în cazul în care copilul dumneavoastră chiar are probleme cu eliminarea mucusului.
Nu uitați că secrețiile nazale, chiar și abundente, nu sunt neapărat un lucru nociv! Înseamnă că organismul răspunde corespunzător în urma expunerii la diferiți agenți patogeni.