Vestea că mami și tati se despart are un impact semnificativ diferit pentru un copil de 2 anișori, față de unul de 10 ani. Cu toate acestea, forma în care această veste este ”împachetată” ar putea dicta foarte mult impactul asupra copilului.
Să avem în vedere următorul scenariu: doi părinți grijulii s-au așezat la masă alături de copilul lor de vârstă preșcolară, pentru a-i spune acestuia despre viitorul divorț. Cu grijă, blândețe, dar și cu emoții puternice, i-au spus că mami și tati nu vor mai locui împreună, ci în case diferite, însă că îi va putea vedea în continuare pe fiecare în mod regulat. Au încheiat discuția cu cel mai important și de impact aspect dintre toate: că mami și tati încă îl iubesc, în egală măsură și necondiționat. După aceea, l-au întrebat dacă are vreo nelămurire…
Copilul de patru anișori a rămas, în primă instanță, tăcut. Dar apoi a întrebat: ”Cine va avea, în continuare, grijă de mine?”
Această povestioară, relatată de Adela Petruț, clinician psiholog, oferă o perspectivă amplă asupra modului în care adulții și copiii percep circumstanțele unui divorț. În exemplul prezentat mai sus, părinții au făcut totul exact cum se cade, în ordinea firească – i-au oferit informațiile necesare, fără însă a-l copleși pe copil. Totuși, nu au reușit să transmită o idee esențială, o idee care ar putea părea evidentă pentru ei (părinți), dar nu și pentru el (copil) – cine o să aibă grijă, de acum înainte, de copil?
Adulții văd divorțul drept o situație complexă, foarte sensibilă și cu multiple fațete, substraturi – așa cum, de fapt, și este. Copiii mici, însă, au tendința de a o vedea în termeni mult mai ficși, concreți, poate chiar egocentrici (alineați propriilor interese). Asigurările de ansamblu – cum ar fi faptul că el va fi iubit în continuare la fel – ar putea însemna prea puțin pentru un copil care se întreabă ”Unde va locui pisica?” Înțelegerea stadiului de dezvoltare al copilului, într-o primă instanță, vă poate ajuta să îl faceți să înțeleagă mult mai bine ce înseamnă divorțul și cum, după acesta, va trebui să își (re)adapteze realitate la situația dată.
Copiii aflați într-un anumit punct al creșterii și dezvoltării vor avea, în mod firesc, un mod mai diferit de a înțelege ce înseamnă divorțul, care sunt motivele acestuia și ce va presupune viitorul în situația dată. Prin urmare, părinții vor fi nevoiți să-și adapteze discursul în funcție de gradul de maturitate al copiilor, respectiv stadiul dezvoltării.
De exemplu, părinții copiilor mici ar trebui să-și mențină în continuare rutina zilnică firească, să asigure consecvență în ceea ce privește regulile și așteptările actuale ale familiei, dar, totuși, să ofere mai multă afecțiune decât de obicei. Copiii mici ar trebui să primească chiar constant asigurarea faptului că divorțul NU este din vina lor și că, în continuare, ei sunt la fel de iubiți.
Adolescenții vor solicita, cel mai probabil, mai multe informații privitoare la divorț și cauzele acestuia, implicit ce va urma după ce mama și tata se vor separa. De asemenea, este obișnuit ca aceștia să aibă izbucniri de furie, nervozitate, să plângă și să strige, deoarece este o realitate greu de acceptat de cele mai multe ori. Părinții ar trebui să poarte conversații deschise, cât mai calme, să sprijine și să valideze reacțiile emoționale ale copiilor lor adolescenți și să continue, bineînțeles, să mențină așteptări ridicate în ceea ce privește comportamentul lor normal și etic.
Cum să vorbești cu copiii de 0-5 ani despre divorț
Bebelușii și copiii mici sunt dependenți de părinți și nu au, încă, capacitatea de a înțelege foarte bine evidente complexe (așa cum este un divorț) sau chiar să-și înțeleagă propriile sentimente, să anticipeze situații viitoare. De exemplu, în cazul preșcolarilor:
- Abia încep să își dezvolte independența, dar încă sunt dependenți de părinți;
- Au o capacitate limitată de a înțelege dinamica cauză-efect; încă nu sunt capabili să aibă în vedere aspecte privitoare la viitor. Cred, deseori, că lumea se învârte în jurul lor și de aceea există o linie neclară între fantezie și realitate. Au o capacitate anume de a se gândi la trăiri și de a înțelege sentimente, dar au o capacitate mult mai limitată de a vorbi despre ele;
Ce ar trebui să urmărești:
Semnele de suferință emoțională ale preșcolarilor includ frica, furia sau instabilitatea emoțională, care indirect pot fi exprimate prin nevoia de acestora de a se agăța de părinți, plânsul excesiv, starea generalizată de iritabilitate.
Uneori, preșcolarii ar putea avea mici deficiențe temporar în dezvoltarea lor (devin mult mai închiși, comunică mai puțin sau, de exemplu, copiii care înainte dormeau foarte mult pe timpul nopții ar putea începe să se trezească mai des și să aibă un somn mai puțin calitativ).
Având în vedere capacitatea cognitivă ușor limitată, copiii de 3-4 ani pot dezvolta idei greșite, denaturate, privitoare la cauzele și efectele divorțului, afirmă Adela. Dacă tata este cel care va părăsi casa, copiii ar putea gândi următoarele: ”Tata m-a părăsit pe mine!”, în loc să gândească adevărul, și anume că ”Tata a părăsit-o pe mami!”. Drept urmare, ”copiii ar trebui să înțeleagă că decizia de a trăi separat este decizia unui adult luată față de un alt adult, nu față de un copil. Este, însă, dificil pentru preșcolari să înțeleagă acest lucru”.
Îngrijirea constantă oferă copiilor sentimentele de stabilitate și siguranță, de care au nevoie. Pe cât posibil, viața micuților ar trebui să urmeze, în continuare, rutina firească (mese, joacă, baie, pătuț), în prezența unui părinte (oricare) care ”este acolo pentru tine”. Acest lucru, bineînțeles, este important pentru toți copiii, dar mai ales după un divorț. Dacă lucrurile nu merg bine acasă, preadolescenții și adolescenții pot evada alegând să iasă cu prietenii. În schimb, în cazul celor mici, bebeluși, copii mici și preșcolari, lucrurile sunt mai dificile.
Preșcolarii au nevoie de explicații simple și concrete. Așadar, ar trebui ca în discuția despre divorț, să se aibă în vedere mai ales aspectele de bază:
- Care dintre părinți va pleca din casă;
- Unde va locui copilul;
- Cine va avea grijă de el în continuare;
- Cât de des îl va putea vedea pe celălalt părinte.
Fiți mereu pregătiți pentru întrebări suplimentare; oferiți răspunsuri scurte, iar apoi așteptați și nu grăbiți situația. Încercați să aflați dacă există și alte întrebări din partea copilului. Mai mult, nu vă așteptați ca o singură conversație să lămurească toată situația. Prima dată vor fi deosebit de multe emoții la mijloc, dar vor urma și alte discuții în viitor.
Cum să vorbești cu copiii de 6-11 ani despre divorț
În primul rând, să avem în vedere particularitățile cognitive și emoționale ale copiilor cu vârstă cuprinsă între 6-8 ani:
- Au o capacitate mai bine consolidată de a gândi și vorbi despre sentimente, chiar și de a le înțelege adevărata natură;
- Au o viziune mai largă, mai puțin egocentrică, asupra a ceea ce se întâmplă în jurul lor, dar o înțelegere încă limitată a unor circumstanțe complexe, cum ar fi un divorț;
- Au reușit să lege relații în afara casei (prieteni, colegi de clasă);
- Pot înțelege mult mai bine ceea ce li se spune, indiferent de natura informației.
Copiii cu vârstă între 9-11 ani:
- Au o capacitate mult mai dezvoltată de a înțelege, gândi, raționa și vorbi despre sentimente și circumstanțe privitoare la divorț;
- Au relații extinse în afara familiei (prieteni, profesori, antrenori), mult mai dezvoltate și, de asemenea, care pot deveni un factor important în planificarea modului în care copilul de 9-11 ani își petrece timpul;
- Totuși, au tendința de a vedea lucrurile ”în alb și negru”; cu alte cuvinte, pot atribui ”vina” pentru divorț unuia dintre părinți și doar acestuia (în general, cel care ia decizia).
Felicia, din Cluj, își amintește că fiica ei, Sofia, pe atunci încă la grădiniță, încerca să înțeleagă conflictele din spatele divorțului părinților ei. Odată m-a întrebat ”De ce vă certați? Din cauză că a șters ceva din calculatorul tău?” – bineînțeles, această neînțelegere a fost ușor de remediat. Într-adevăr, tatăl ștersese ceva din computerul mamei, din greșeală, și s-a ajuns la un oarecare conflict, dar nu acest lucru a cauzat divorțul. Totuși, întrebarea Sofiei a făcut-o pe Felicia să-și dea seama de nevoia Sofiei de a da un sens unor circumstanțe pe care nu putea să le înțeleagă, cel puțin nu pe deplin.
Ce ar trebui să urmărești:
Copiii de vârstă școlară își pot manifesta suferința sub o gamă variată de forme, cum ar fi anxietate, teamă, furie, tristețe, iar unii manifestă semne cu mult mai clare ale lipsei unui părinte.
De exemplu, pot să se întrebe ce pot face pentru a-i aduce pe părinți înapoi, ce ar fi putut face altfel, de ce s-a ajuns aici și așa mai departe. Specialiștii afirmă că acei copii care cred că ar putea fi capabili să își aducă părinții din nou împreună, respectiv cei care cred că au contribuit cumva la divorț, găsesc mult mai dificilă și mai grea perioada de ”vindecare” din urma divorțului. Așa că aceștia trebui să înțeleagă că deciziile sunt în exclusivitate ale adulților și că nu ei le-au cauzat sau influențat negativ în vreun fel.
În continuare, îngrijirea constantă și rutina sănătoasă sunt importante. Copiii în jurul vârstei de 10-11 ani sunt mult mai capabili să transmită părinților ceea ce simt, să-și înțeleagă emoțiile și stările. Cu toate acestea, chiar pentru că pot, asta nu înseamnă și că își vor dori să o facă. Acest subiect ar putea fi abordat indirect: ”Unii copii se simt triști, speriați sau chiar foarte furioși în momentul în care părinții lor divorțează” poate suna mai puțin amenințător sau ofensator decât ”Te simți trist?” Totul trebuie dozat cu atenție.
Cum să vorbești cu copiii de 12-14 ani despre divorț
Înainte de toate, să avem în vedere aspectele cheie în ceea ce privește etapele dezvoltării în 12-14 ani:
- Capacitatea mai mare de a înțelege, în mod direct, probleme legate de divorț;
- Capacitatea de a lua parte la discuții și de a pune întrebări pentru a-și spori înțelegerea;
- Dorința superioară de independență; punerea sub semnul întrebării și a autorității parentale;
- Relații – în afara familiei – din ce în ce mai importante și solide.
Băieții Mariei aveau 10 și 12 ani atunci când aceasta a fost nevoită să treacă printr-un divorț cu soțul ei. Divorțul a fost foarte dificil, iar situația a fost îndeajuns de gravă încât, într-un anumit moment, ambii părinți au primit ordin de la judecător care stipula că nu trebuie să discute unul cu celălalt despre procedurile juridice. Este imposibil să-ți protejezi copiii de anvergura acestui tip de divorț, dar Maria a făcut tot ce a putut.
”Am încercat doar să faci din locuința noastră un loc de refugiu sigur… ore regulate de masă, ore regulate de culcare, iar soțul meu nu avea voie, niciodată, să intre în casă. Când îl lăsam pe băieți seara, îmi luam telefonul și le spuneam chiar să mă sune oricând”.
”Și au sunat chiar de multe ori. Cel mai mare dintre ei, Tudor, a început să aibă dureri puternice de cap și probleme cu somnul”, își amintește Maria. ”Eram îngrijorată că, având în vedere cât de stresantă era situația și pentru mine, nu puteam face îndeajuns de multe, de una singură, asta pentru a-i oferi sprijinul de care are nevoie pentru a face față întregii situații”. Tocmai din acest motiv, Maria a solicitat ajutor de specialitate, iar Tudor a început să meargă la un psiholog. Iar acest lucru l-a ajutat enorm.
Ce trebuie să urmărești:
Iritabilitatea și furia sunt foarte frecvente, față de ambii părinți și în unele cazuri doar față de cel care a plecat. Poate fi greu de apreciat cât de mult din starea de spirit generală a unui adolescent este cauzată de divorț în sine.
”Gândiți-vă cum era, de fapt, copilul vostru înainte de divorț și cum i s-a schimbat comportamentul, starea de spirit, după divorț”, spune Adela. ”Acest lucru oferă un indiciu cu privire la cauză – divorț sau nu. Cu toate acestea, chiar dacă ajungeți la concluzia că problema NU are legătură cu divorțul în sine, asta nu înseamnă că nu ar trebui abordată și rezolvată”.
Prioritățile parentale:
Păstrarea unei comunicări deschise reduce riscul ca problemele, în special emoționale, să treacă neobservate. Copiii din această grupă de vârstă pot fi mult mai puțini accesibili din punct de vedere emoțional, mult mai greu de contactat și, uneori, chiar se comportă ca și cum nu ar vrea să fie angajați în discuții. Dar majoritatea preadolescenților și adolescenților încă au nevoie de conexiunea cu părinții și tânjesc după această.
”Deosebit de mulți copii mi-au spus, de-a lungul anilor, că își testau părinții pentru a vedea dacă chiar le pasă cu adevărat”, spune Adela Petruț.
Așadar, continuați să vorbiți și să comunicați cât mai deschis, chiar dacă copilul pare să se îndepărteze; faceți ca măcar o parte din eventuala conversație să fie despre ceea ce vor ei să vorbească.
Cercetările arată că 3 factori îi ajută pe copiii de orice vârstă să se adapteze mult mai blând și mai ușor după un divorț:
- Relația strânsă cu ambii părinți;
- Buna educație parentală (experții numesc acest lucru ”menținerea capacității parentale”);
- Expunerea minimă la conflicte anterioare (certuri, violență domestică).
După un divorț, poate apărea, în unele cazuri, înstrăinarea completă între părinte-copil, iar acest lucru se întâmplă de obicei când unul dintre părinți (sau ambii) subminează relația celuilalt cu copilul sau când, pur și simplu, un părinte pleacă de tot din viața copilului. ”Unii copii pot avea un temperament specific, care îi face să aibă dificultăți majore în a face față unei despărțiri, dar și nevoii de schimbare și readaptare.”
Părinții nu pot controla acești factori. Ceea ce pot face, în schimb, în afară de a menține evident o legătură proprie cu un copil, este să respecte relația acestuia cu celălalt părinte. ”Atunci când îl denigrezi pe celălalt părinte în fața propriului copil, în esență devalorizezi relația dintre ei 2; în egală măsură, devalorizezi statutul general de părinte”, spune Adela Petruț.
Atenuarea eventualului conflict de după divorț
Abordarea ideală a conflictului post-divorț este de a-l opri înainte de a începe. Ramona, mămică din Florești, își amintește de conflictele insuportabile care au avut loc atunci când părinții ei s-au despărțit. ”Am jurat că ai mei copii nu vor trece vreodată prin așa ceva”. Atât ea, cât și fostul ei soț, au căzut de comun acord să abordeze situația într-un mod specific, pentru a reduce mult riscul eventual în care copiii lor ar fi fost afectați:
- Și-au limitat conversațiile în preajma copiilor, chiar dacă amândoi erau furioși;
- Au schimbat informații importante privitoare la divorț prin scris: e-mail, mesaje;
- Au respectat timpul petrecut de celălalt părinte cu copiii;
- Au respectat intimitatea fostului partener;
- Au ales să își respecte deciziile fiecăruia, știind că fiecare urmează să înceapă o nouă viață.
Mesajele transmise trebuie să fie cât mai clare și ușor de înțeles
Pentru toți copiii, mesajul părinților ar trebui să fie cât mai clar și simplu, ușor de înțeles. Acesta ar trebui să lase deoparte detaliile complicate, care pot fi greu de înțeles, și mai ales eventualele detalii care ar putea să-i facă pe copii să creadă că ei sunt problema sau că ar fi putut face ceva pentru a evita această situație.
Părinții – de preferință împreună – ar trebui să explice totul pe un ton cât mai calm, în maniera: ”Am decis că nu mai putem trăi împreună și nu mai vrem, astfel, să rămânem căsătoriți. Nu a fost o decizie ușoară, dar a fost o decizie de adulți. Nu are absolut nimic de-a face cu tine; amândoi te iubim în continuare, la fel de mult”.
Copiii pot avea sentimente amestecate și greu de înțeles ca reacție la o astfel de veste. Ar putea fi foarte util să faceți următoarele precizări, și să puneți accent pe ele:
- Mami și tati vor fi amândoi mult mai fericiți după acest divorț;
- Acum vor exista două case în care vei fi la fel de iubit;
- Fiecare dintre noi va continua să fie o parte importantă din viața ta.
Este foarte important să ascultați și să fiți atenți la reacțiile copilului. Pentru copiii mai mari, s-ar putea uneori ca această veste să nu fie o surpriză în sine. Este posibil ca ei să aibă, deja, chiar prieteni cu părinți divorțați. S-ar putea să se fi îngrijorat, în urma unor circumstanțe, ca părinții săi să fie următorii care vor divorța. Pentru alți copii, vestea poate fi un șoc.
Indiferent de situație, copiii au multe întrebări pe care se tem să le pună. Unele întrebări vor fi puse imediat; altele, după o perioadă de timp. Din acest motiv, este foarte important să le puteți oferi oportunități repetate de a pune întrebări și de a-și exprima eventualele îngrijorări.
Asigurați-vă de faptul că ei știu că sunt și vor fi în siguranță
De obicei, copiii se concentrează asupra faptului că vor rămâne singuri. Mulți copii tind să se întrebe cum le va schimba divorțul viața de zi cu zi. Alte preocupări majore vor veni, de obicei, mai târziu. Încurajați-i pe copii să fie sinceri și onești cu privire la emoțiile lor și să spună, deci, tot ce simt. Cei mai mulți copii se îngrijorează dacă au fost ei responsabili pentru ce divorț, dar puțini își găsesc curajul să întrebe direct.
Întrebările adresate și cele nespuse pot fi următoarele:
- A fost vina mea?
- Aș fi putut face ceva ca voi să rămâneți în continuare împreună?
- Dacă mă voi purta frumos, vă veți împăca?
- Mă vei iubi în continuare, chiar dacă nu vei mai locui cu mine?
- Cât de des te voi putea vedea?
- Va trebui să mă mut?
- Va trebui să schimb școala?
- Vom avea suficienți bani?
- Vă veți împăca vreodată?
Cel mai important, atunci când vine vorba de a răspunde la aceste întrebări, este onestitatea și claritatea, asigurarea faptului că ei vor fi în continuare în siguranță și iubiți. Fiți mereu sinceri cu privire la ceea ce se va schimba în viața lor de zi cu zi și ajutați-i să se pregătească ușor, din timp, pentru aceste schimbări. Schimbarea poate fi copleșitoare și înfricoșătoare pentru copii.
Copiilor le poate lua mult timp până se vor obișnui cu noile aranjamente de viață și de custodie. Încercați să le reduceți la minimum, pe cât posibil, întreruperile din rutina zilnică firească. Mai puteți să le oferiți sprijin suplimentar în găsirea unor modalități eficiente de a face față eficient sentimentelor negative care îi încearcă – pot urma niște cursuri de artă în această perioadă, pot să se înscrie la diferite activități fizice și altele. Orice care le poate lua mintea de la situația care se derulează în viața lor.
Oricare ar fi aranjamentul pe care îl alegeți, păstrați nevoile copiilor pe primul lor și continuați să vă implicați în viața lor – însă fără a fi intruzivi – cât mai mult posibil. Spuneți-le copiilor că, în ciuda schimbărilor care vor urma și la care va fi necesar să se adapteze, sperați că familia va deveni mai fericită și mai luminoasă.
Asigurați-vă de faptul că cei mici știu că NU este vina lor
Copiii trebuie să aibă certitudinea că nu au făcut absolut nimic care să îi determine pe părinții lor să ajungă la o astfel de decizie – aceea de a divorța. Trebuie să se insiste în mod constant și repetat asupra faptului că decizia de separare a fost o decizie a adulților, bazată pe problemele și considerentele care aparțin adulților.
Acest aspect poate fi greu de transmis într-un mod cât mai convingător dacă problemele legate de creșterea copiilor au fost adesea un punct de dispută și ceartă. Cu toate acestea, este esențial de subliniat. Copiii trebuie să știe, de asemenea, că problema este între părinții lor – și atât – și, drept urmare, nu este treaba lor (a copiilor) să o rezolve. Copiii se vor descurca cel mai bine în momentul în care vor ști că părinții lor vor continua să fie alături de ei, chiar dacă aceștia, după divorț, nu vor mai locui împreună.
Concluzie
Prezentarea situației unui divorț copiilor este un moment delicat și poate fi dificil pentru părinți. Este esențial să abordați această conversație cu grijă și sensibilitate pentru a minimiza stresul și confuzia copiilor. Iată câțiva pași care vă pot ajuta:
Pregătirea prealabilă
- Stabiliți împreună cu partenerul cum veți aborda subiectul și ce informații veți oferi copiilor.
- Alegeți un moment liniștit, fără distrageri, când puteți avea o discuție calmă.
Explicați pe înțelesul lor
- Folosiți un limbaj adecvat vârstei și nivelului lor de înțelegere.
- Evitați detaliile complicate și menționați doar aspectele esențiale.
Rămâneți calmi și uniți
- Dacă este posibil, faceți anunțul împreună cu partenerul pentru a arăta că, deși vă despărțiți, sunteți încă o echipă în ceea ce privește copiii.
- Păstrați un ton calm și cât mai blând.
Reasigurați-i că îi iubiți
- Subliniați faptul că divorțul nu are nicio legătură cu ei și că ambii părinți îi iubesc necondiționat.
- Explicați-le că, deși părinții vor trăi separat, vor fi întotdeauna acolo pentru ei.
Fiți sinceri, dar pozitivi
- Fiți sinceri despre schimbările care vor avea loc, dar încercați să le prezentați într-o lumină pozitivă.
- Spuneți-le că, deși va fi diferit, viața lor poate continua să fie fericită și plină de iubire.
Încurajați întrebările
- Fiți deschiși la întrebările lor și răspundeți cât mai onest posibil, fără a-i copleși cu informații.
- Asigurați-i că pot reveni cu întrebări oricând doresc.
Observați reacțiile și oferiți sprijin
- Fiți atenți la reacțiile lor emoționale și oferiți-le sprijin și confort.
- Reafirmați că este normal să se simtă triști, furioși sau confuzi și că sunteți acolo pentru a-i ajuta să treacă prin aceste emoții.
Stabiliți o rutină consecventă
- Încercați să mențineți cât mai mult posibil rutina zilnică a copiilor pentru a le oferi un sentiment de stabilitate și securitate.
- Informați-i despre orice schimbări în avans pentru a-i ajuta să se adapteze mai ușor.
Căutați ajutor profesional dacă este necesar
- Dacă observați că, în urma discuției, copiii au dificultăți în a se adapta sau manifestă semne de stres sever, luați în considerare să apelați la un psiholog sau consilier specializat în probleme de familie.
- Divorțul poate fi o experiență dificilă, dar cu sprijinul adecvat și o abordare sensibilă, copiii pot învăța să se adapteze și să depășească această perioadă dificilă.
