Plănuiți sau vă gândiți deja la următoarea vacanță? Dacă aveți copii la școală toate planurile trebuie făcute ținând cont de structura anului școlar.
Copilul tău ce reacție are când aude cuvântul vacanță? Știm cu siguranță că îi provoacă un zâmbet care ascunde planuri de joacă, plimbări și timp prețios alături de părinți. Chiar dacă ne amintim și noi cu drag de vacanțe, viața de adult vine cu responsabilități, iar primul gând al unui adult când aude de vacanță este planificarea riguroasă din timp pentru zilele în care copilul lipsește de la grădiniță sau școală.
Anul școlar 2023 – 2024 vine cu noutăți în ceea ce privește structura sa, cu 36 de săptămâni de cursuri și 5 vacanțe pe tot parcursul anului. Vom detalia în rândurile de mai jos organizarea acestora în județul Cluj.
Datorită vacanței mobile și a programului săptămâna ALTFEL, cât și săptămâna Verde există mici discrepanțe în ceea ce privește data vacanțelor între județele din România.
Care sunt datele vacanțelor în anul școlar 2023 – 2024 în Cluj?
Vacanța de toamnă
Anul acesta vacanța de toamnă începe cu o săptămână mai tărziu decât anul trecut, adică în data de 28 octombrie și durează o săptămână, până duminică 5 noiembrie, timp ideal pentru o mică pauză de la școală, dar și pentru a vă bucura de farmecul toamnei sau poate chiar de o bălăceala la ocean, în funcție de cum tolerați apa rece.
Dacă sunteți în căturea unei destinații calde pentru această perioadă vă recomandăm Tenerife, Cipru, Sicilia sau Madeira. În toate aceste zone vremea este ideală, poate singurul minus ar fi faptul că ziua se micșorează considerabil și se întunecă destul de devreme.
Vacanța de iarnă
Vacanța de Crăciun începe în 23 decembrie și ține până în data de 7 ianuarie 2024, zile în care cu mic cu mare, fiecare membru al familiei profită de magia Crăciunului și a noului an.
Fie că alegi o vizită la patinoarul de la Cora, o vizită la Sibiu la târgul de Crăciun, un traseu de schi la Băișoara sau o bulgăreală pe cinste în Parcul Central, vacanța de Crăciun este prilejul perfect de a te bucura din plin de iarnă.
Pentru cei care caută soare și căldură Asia sau Caraibele sunt o alegere minunată pentru această perioadă a anului. Thailanda este printre cele mai populare destinații din Asia de Sud-Est pentru călătoriile în familie. Această destinație îndrăzneață se mândrește cu plaje uimitoare, experiențe culturale captivante și mâncare delicioasă. Toate aceste experiențe se desfășoară într-o țară cu o pondere scăzută a criminalității, cu oameni calzi și primitori.
Vacanța de schi
Anul acesta instituțiile de învățământ pot alege o săptămână în perioada 12 februarie 2024 și 3 martie 2024. Județul Cluj a optat pentru perioada 19 februarie 2024 – 25 februarie 2024 pentru ca cei mici împreună cu familiile lor să aibă parte de distracție pe pârtiile de schi.
Vacanța de Paște
Anul acesta, vacanța de primăvara este înlocuită cu vacanța sărbătorilor pascale. Vacanța începe în data de 27 aprilie 2024 și se sfărșește în 7 mai 2024.
Când se încheie anul școlar 2023-2024?
Sfârșitul anului școlar este un moment mult așteptat de copii deoarece se sincronizează cu venirea verii, anotimpul în care timpul frumos îi aduce pe copii împreună la piscină, mare, în parcuri sau chiar în vacanțe exotice. Vacanța de vară începe de această dată în 22 iunie 2024.
Datele cursurilor în anul școlar 2023 – 2024
Anul școlar 2023 – 2024 începe în data de 11 septembrie 2023. Din această zi, copiii sunt așteptați pentru a trece pragurile școlii cu entuziasmul unui nou început.
De la data de 11 septembrie 2023 programul școlilor și grădinițelor continuă până la data de 27 octombrie 2023. După vacanța de o săptămână copiii se pregătesc să reia activitatea din data de 6 noiembrie până în data de 22 decembrie 2023, înainte de sărbătorile de iarnă.
În anul 2024, cursurile încep în data de 8 ianuarie până în data de 9, 16 sau 23 februarie 2024, în funcție de decizia cu privire la data săptămânii vacanței de schi. Următoarea dată care marchează începutul unei noi sesiuni de cursuri este 19 februarie (26 februarie sau 4 martie) 2024 până în data de 26 aprilie 2024. Înaintea vacanței de vară, ultimul interval de organizare al cursurilor este 8 mai 2024 până în data de 21 iunie 2024, care indică finalul anului școlar.
Săptămâna ALTFEL și programul Săptămâna Verde
Instituțiile de învățământ din Cluj organizează cu ocazia acestor programe activități care promovează grija pentru mediul înconjurător, multe întâlniri în aer liber, vizite la grădini zoologice, botanice, instituții culturale sau la diverse cluburi de activități. Programele acestea au scopul de a face procesul de învățare mai interactiv și a-i face pe copii entuziasmați de mersul la școală.
Anul acesta, programul Săptămâna ALTFEL și Săptămâna Verde se desfășoară în perioada 11 septembrie 2023 – 26 aprilie 2024, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare diferite, fiecare instituție având libertatea de a alege perioada dorită.
Zile libere și sărbători legale
Chiar dacă anii trecuți marile sărbători și zilele libere legale nu au fost în timpul săptămânii, anul acesta vine cu surprize plăcute pentru părinți și mai multe zile de petrecut în familie. Joi, în data de 5 octombrie 2023, cu ocazia Zilei Mondiale a Educației, elevii și profesorii au o zi liberă, așa că dacă lucrați în domeniul învățământului vă puteți bucura din plin de ea.
Sărbătoarea Sf. Andrei de joi, 30 noiembrie 2023 și Ziua Națională a României de vineri, 1 decembrie 2023 formează împreună o minivacanță pentru toată lumea, nu uitați să plănuiți o ieșire în aer liber sau un joc captivant cu cei dragi.
Pentru a profita din plin de magia sărbătorilor de iarnă, zilele de 25 și 26 decembrie vă oferă zile libere în timpul săptămânii, respectiv luni și marți.
Anul 2024 nu se lasă mai prejos, iar zilele de 1 ianuarie și 2 ianuarie (luni, marți) le puteți petrece stabilind noi obiective pentru anul în curs împreună cu toți membrii familiei.
După un început în forță al noului an, urmează Boboteaza și Sfântul Ion în: 6 ianuarie 2024 și 7 ianuarie 2024, sărbătorite de această dată în weekend, respectiv sâmbătă și duminică.
Ziua Principatelor Române sau Mica Unire din data de 24 ianuarie 2024 vine cu o pauză binemeritată în mijlocul săptămânii. Următoarele zile libere vin de abia în luna mai cu ocazia Zilei Muncii din data de 1 mai 2024. Ne pregătim încet de Paștele Ortodox, iar data de 3 mai 2024, respectiv Vinerea mare este considerată zi liberă. Prima zi a Paștelui Ortodox, duminică 5 mai 2024 face parte din weekend, ca mai apoi luni 6 mai 2024, a doua zi de Paște toți românii să aibă parte de o zi de luni liberă.
Iunie, prima lună a verii ne aduce doar o zi de sărbătoare în timpul săptămânii, și anume 24 iunie 2024, a doua zi de Rusalii; 1 iunie 2024 și 23 iunie 2024 fac parte din weekend în acest an. Pe perioada vacanței de vară, singura zi liberă din timpul săptămânii este joi, 15 august 2024, datorită Sărbătorii Adormirii Maicii Domnului.
Vacanțele noului an școlar 2023 – 2024 aduc copiilor din județul Cluj multe ocazii de a profita de orașul în plină dezvoltare care organizează din ce în ce mai multe activități pentru copii. Planifică din timp fiecare zi liberă împreună cu cei mici și verifică evenimentele următoare din oraș de pe site-ul nostru pentru a beneficia de cele mai frumoase momente în familie pe placul copiilor.