Pentru că se apropie sezonul mai rece și ne îndreptăm atenția spre activități și jocuri pe care le putem face în interior, o idee minunată de a petrece timpul cu copiii este să creați cu ajutorul imaginației și materialelor reciclabile costume de supereroi, creaturi fantastice sau personaje îndrăgite din povești.
În timp ce copiii se distrează creând împreună cu dumneavoastră, pot învăța totodată despre reciclare și despre modul în care pot transforma lucrurile obișnuite în aventuri extraordinare.
În acest articol, vă vom ghida în procesul de creare a 10 costume pentru băieții dumneavoastră, astfel încât să puteți transforma zilele reci de toamnă sau de iarnă în momente memorabile de joacă și explorare.
1. Creați un costum de trenuleț din carton
Pentru băieții cărora le plac mult trenulețele puteți crea foarte simplu un costum pentru băieți inspirat din animațiile cu „trenulețul Thomas” folosind materiale reciclabile precum carton și farfurii de unică folosință.
Veți avea nevoie de o cutie mare de carton care pe care o veți transforma în corpul trenulețului și defarfurii de unică folosință ce vor servi drept roțile trenulețului pe care le veți lipi de cutie. Vopsiți cutia și roțile în albastru și adăugați cu roșu și negru câteva detalii pe roți și pe cutie.
Ca să semene cu Thomas, desenați sau imprimați fața lui Thomas pe partea din față a cutiei. Mai trebuie apoi să atașați niște panglici de care să prindeți trenul și sunteți gata.
Cu puțină imaginație și răbdare, veți obține un costum unic care să aducă zâmbetul pe fața micuțului dumneavoastră.
2. Creați un costum de cavaler din carton
Dacă fetele se visează prințese, băieții vor să fie cavaleri. Așa că, de ce să nu construiți împreună un costum de cavaler din materiale reciclabile?
Veți avea nevoie de cutii de carton sau ambalaje vechi pe care le puteți folosi pentru a construi armura și scutul cavalerului.
Tăiați bucăți de carton pentru a crea piese ale armurii, precum casca, scutul și sabia. Pentru a le da forma dorită vă puteți folosi de un scotch sau de o bandă dublă adezivă care să facă față cartonului gros. Apoi, puteți să vopsiți armura în culorile preferate sau puteți lipi aluminiu pentru a crea efectul de oțel, iar pe scut puteți chiar să creați un blazon cu un caracter îndrăgit de copii.
Cu câteva bucăți de carton, copilul dumneavoastră poate deveni un cavaler curajos și jocul de rol poate începe!
3. Creați un costum de supererou din saci menajeri
Dacă aveți iubitori de supereroi acasă puteți să vă folosiți de sacii menajeri negri sau colorați ca să creați un costum de supererou.
De exemplu, pentru un costum de Batman, aveți nevoie de clasicii saci negri. Nici nu e nevoie să faceți tot costumul, ci doar pelerina de pe spate pe care o puteți prinde de o bluză neagră cu câteva agrafe de birou. Dintr-un carton puteți tăia emblema lui Batman și o formă de curea pe care să le pictați cu galben. Tot din carton vopsit cu negru puteți să creați și o mască pe care să o prindeți cu elastic.
Costumul de supererou va fi gata în câteva minute și jocul „de-a salvarea lumii” poate începe chiar la voi în sufragerie.
4. Costum de Lego din carton
Dacă aveți iubitori de Lego în famile, puteți să creați un costum foarte simplu și rapid dintr-o cutie de carton.
Tăiați de tot o laterală a cutiei și din laterala opusă tăiați un pătrat pentru a face loc să intre corpul și prin pătrat să poată fi scos capul. Apoi, tăiați două cercuri în celelalte laterale pentru a face loc brațelor. Pe urmă, lipiți cu pistolul de lipit sau cu bandă dublă adezivă, șase capace de la bidoanele de 5 litri în așa fel încât să arate ca o cărămidă de Lego. Tot cu pistolul de lipit, puteți scrie cuvântul „LEGO” pe fiecare capac să arate chiar ca o piesă adevărată. Să aveți grijă la pistolul de lipit deoarece se încălzește foarte tare și lipiciul poate să ardă. La sfârșit lăsați copiii să picteze toată cutia în culoarea preferată, iar costumul este gata.
Un costum foarte ușor de creat care e perfect pentru distracția în casă, dar și pentru o petrecere de carnaval.
5. Costum de scafandru din peturi de plastic
Pentru un iubitor de înot, puteți să creați tuburi de oxigen din peturile de plastic de 2 litri. Procesul este unul foarte simplu.
Pentru a crea tuburile de oxigen pentru un costum de scafandru sau înotător, puteți urma acești pași simpli. Începeți cu peturi de plastic de 2 litri și îndepărtați etichetele de pe ele. Apoi, adăugați puțină vopsea de culoare albastră sau verde în interiorul fiecărei sticle. Închideți capacul ferm și agitați sticlele energic pentru a asigura acoperirea uniformă a vopselei pe interiorul petului.
Pentru a crea aspectul autentic al tuburilor de oxigen, uniți sticlele între ele cu bandă adezivă de culoare neagră în partea de sus și cu bandă adezivă de culoare argintie în partea de jos. Asigurați-vă că sticlele sunt bine fixate pentru a da impresia de tuburi solide. Apoi, găuriți capacele și partea de jos a sticlelor pentru a putea atașa bretelele din ață. Ața ce trece prin găurile sticlelor vor permite ca tuburile de oxigen să fie purtate asemenea unui rucsac pe spatele copilului.
Pentru a completa costumul, îmbrăcați copilul în haine negre sau albastru închis și puneți-i ochelari de apă. Acum copilul dumneavoastră se poate joaca de-a scafandrii într-un mod captivant și creativ.
6. Costum de astronaut din peturi și carton
Transformați-vă copilul în explorator al spațiului cu ajutorul costumelor create din materiale reciclabile.
Dacă aveți o cutie mai mică folosiți-o pe post de rucsac atașându-i bretele din ață mai rezistentă sau panglică, iar în lateralul ei lipiți cu pistolul de lipit două peturi de plastic cu capul în jos care să semene cu buteliile de oxigen. Vopsiți totul cu un spray auriu ca să arate cât mai autentic. Apoi, scoateți la imprimantă niște imagini cu Nasa sau cu spațiul pe care să le lipiți de rucsac. De asemenea, puteți și să desenați cu un marker permanent.
Pentru a face casca, umflați un balon mare peste care să lipiți cu aracet fâșii de hârtie A4 lăsând loc liberă partea de jos a balonului. Apoi, după ce aracetul s-a uscat, tăiați balonul și veți rămâne cu o formă de cască. Tăiați apoi o fâșie din aceasta pentru a face loc pentru ochi și casca e gata.
Îmbrăcați copilul în haine albe, puneți-i pe spate rucsacul cu tuburile de oxigen și casca. Acum el poate explora spațiului cosmic folosindu-și propria imaginație.
7. Costum de robot din carton
Pentru cei care au îndrăgit „Vrăjitorul din Oz” puteți să creați un costum asemănător omului de tinichea foarte ușor.
Începeți cu o bucată lungă de carton, pe care o veți modela sub formă de cilindru pentru corp. Tăiați două cercuri mari pe carton pentru a crea spațiu pentru brațe. Apoi, vopsiți întregul carton în culoarea argintie, pentru a obține aspectul metalic caracteristic al Omului de Tinichea.
Pentru a adăuga un detaliu emblematic, decupați o inimă roșie dintr-o coală de hârtie și lipiți-o pe partea frontală a cilindrului. Pictați o pălărie în aceeași culoare argintie și faceți două găuri mici, astfel încât să puteți atașa pălăria cu un elastic.
Îmbrăcați copilul în haine gri sau argintii și, opțional, puteți să-i pictați mâinile și fața cu vopsea de față argintie pentru un efect complet. Cu acest costum creat cu atenție și imaginație, copilul dumneavoastră va arăta ca un veritabil roboțel sau Om de Tinichea și va aduce farmecul personajului din „Vrăjitorul din Oz” la viață.
8. Costum de dinozaur din carton
O cutie de pantofi se poate transforma cu puțină imaginație într-un cap de dinozaur. De preferabil căutați o cutie cu capacul atașat deoarece o sa vă fie de ajutor la crearea spinării.
Începeți prin a găsi o cutie de pantofi cu capacul atașat, deoarece acesta va fi util în crearea spinării dinozaurului. Tăiați cu grijă partea din față a cutiei până la jumătate, pentru a forma capul dinozaurului. Apoi, tăiați în diagonală pe laturi pentru a crea gura dinozaurului. Pentru un aspect realist, tăiați capacul cutiei formând triunghiuri, imitând astfel solzii de pe spatele dinozaurului.
Pictați întreaga cutie în verde sau în culoarea preferată a dinozaurului și adăugați detalii, cum ar fi ochii și colții, folosind hârtie colorată și lipici. Puteți chiar să folosiți markere pentru a desena mai mulți solzi pe spate sau alte detalii creative. Pentru a asigura o fixare comodă, prindeți o bandă elastică de spatele cutiei și legați-o în jurul corpului copilului. Astfel, micul dinozaur din materiale reciclabile va fi gata.
9. Costum de cowboy din materiale reciclabile
Pentru micii fani cowboy sau pentru băieții cărora le plac mult caii, puteți face un costum de cowboy foarte ușor din câteva cutii de carton.
Cu o cutie mai mică, puteți crea capul căluțului. Folosiți un marker pentru a desena ochii, gura și nările pe partea din față a cutiei. Mai aveți nevoie de un băț de care să prindeți cutia și capul este gata.
Pentru corpul căluțului, luați o cutie mai mare și tăiați cu grijă o latură a cutiei pentru a crea un spațiu suficient pentru corpul copilului. Pe latura opusă, tăiați un cerc pentru a face un spațiu în care copilul să poată intra. Adăugați două benzi elastice rezistente pe cutie, care vor funcționa ca bretele pentru a menține costumul în poziție. Pentru detalii adiționale, puteți lipi fâșii de carton sau hârtie reciclată pentru a forma coama și coada calului.
Completați costumul cu o cămașă în carouri și o pălărie de cowboy, iar micul dvs. cowboy va fi gata pentru aventurile din Vestul Sălbatic. Acest costum simplu și creativ va oferi copilului dumneavoastră ore întregi de joacă distractivă într-o lume a călătoriilor pe cai și a prădătorilor din sălbăticie.
10. Costum de explorator din hârtie
Pentru a începe, luați o coală mai mare de hârtie și tăiați-o în forma unei veste de explorator. Asigurați-vă că se potrivește copilului dumneavoastră și faceți tăieturi pentru mâneci și gât. Pentru a adăuga un aspect autentic, tăiați mai multe bucăți de hârtie pentru a crea buzunarele vestei, apoi lipiți-le cu ajutorul unui pistol de lipit sau cu bandă dublă adezivă.
Pentru a da personalitate vestei, utilizați foi colorate pentru a decupa cercuri sau forme de copaci, care pot servi ca insigne de explorator. Lipiți-le pe vestă pentru un detaliu captivant.
Pentru a completa costumul de explorator, transformați două tuburi de hârtie igienică într-un binoclu prin lipirea lor cu bandă adezivă.
Acum, micul explorator este gata să pornească în aventuri pline de descoperiri, având la îndemână un costum autentic și un binoclu pentru a observa lumea din jurul său.
Să înceapă aventura!
Sperăm că v-au plăcut aceste idei creative și că veți crea alături de copiii dumneavoastră costume cu supereroii preferați sau cu animale îndrăgite pentru a aduce bucurie în sufletele copiiilor și a-i învăța despre reciclare și sustenabilitate.