De la 7 ani, fetițele încep să aibă o personalitate tot mai puternică, caracterul se definește tot mai mult și încep să arate interes spre anumite domenii de activitate. Ele avansează deja de la etapa copilăriei la cea de școlar și dobândesc o gândire mai elaborată. Sunt mai comunicative și descurcărețe, astfel sunt pregătite de cadouri mai complexe, care cuprind jucării sau jocuri care implică gândirea analitică, planificarea și chiar tehnici simple de strategie.
Tot în această etapă a dezvoltării lor fetițele devin mai expresive, își exprimă clar gândurile și emoțiile, dar mai ales dorințele atunci când vine vorba de cadouri. Astfel, nu ezita să o întrebi direct pe fetița ta sau pe sărbătorită ce cadou își dorește.
Dacă și tu cauți idei de cadou pentru o fată de 7 ani noi am selectat cele mai bune opțiuni de cadouri în funcție de experiența colectivă a colegilor din echipa ClubulCopiilor.ro. Dacă mai cauți inspirație și pentru alte vârste verifică articolele noastre cu idei de cadouri pentru 1 an, 2 ani, 3 ani, 4 ani, 5 ani, 6 ani.
1. Jurnal Real Littles
Jurnalul Real Littles este excelent pentru mici desene, coduri secrete și scris. Micile secrete rămân ascunse, iar astfel fetițele au un mic loc unde își pot așterne gânduri sau emoții. Cu acest cadou o ajutați pe fetiță să-și creeze un obicei sănătos de a-și exprima emoțiile.
2. Puzzle din carton cu 200 de piese
Lansați o provocare pentru fetița voastră și alăturați-vă completării unui puzzle de…200 de piese. Nu va fi o încercare ușoară, dar împreună veți petrece timp de calitate, iar cea mică, mai ales își va îmbunătăți capacitatea de rezolvare a problemelor și capacitatea de concentrare.
3. Set creativ: Pictură pe pietre
Kit-ul creativ conține 4 pietre pe care fetițele le pot picta și decora în orice fel preferă. Pietrele prind viață cu ochișorii autoadezivi, iar datorită șabloanelor de desen pietrele pot fi pictate în moduri drăguțe, astfel devin obiecte cochete de decor. Știm cu toții cât de mult iubesc fetițele activitățile de tip Arts&Crafts, nu?
4. Ceas Djeco
La 7 ani, fetițele știu deja să recunoască ora, așa că un astfel de accesoriu colorat va fi apreciat și purtat zilnic. Djeco are modele foarte simpatice pentru copii, cu un design colorat, iar acesta din imagine este ideal pentru o mică iubitoare de căluți.
5. Papusa Glo-Up Girls
Oricât de măricele ar fi, chiar și la 7 ani fetițelor încă le place joaca cu păpușile. Singura condiție este să fie cât mai interactive, ei bine, această păpușică poate fi machiată și accesorizată pentru ieșirea în oraș. O păpușă cool în adevăratul sens al cuvântului, fetele vor iubi acest cadou!
6. Boxă bluetooth Lexibook
Boxa se conectează prin bluetooth la telefon, așa că oriunde mergeți o puteți lua cu voi și da startul unei petreceri pe cinste. Un articol colorat, ideal pentru fetele care adoră să asculte muzică.
7. Laboratorul de Parfum
Voi ce arome preferați când vine vorba de parfumuri? Gândiți-vă și faceți comanda pentru laboratorul de parfum, iar micile domnișoare vă vor pregăti aroma dorită. O idee inedită de cadou care va iniția un joc captivant.
8. Set de experimente. Giant Science Lab
30 de experimente în stilul STEM ca fetița să învețe într-un mod interactiv relația cauză-efect. Sesiunile de experimente se realizează cu elemente la care copiii au acces zilnic pentru ca aceștia să învețe cât mai practic noțiuni simple de chimie, biologie și fizică. Cred că ar fi o activitate iubită și de voi, părinții, nu-i așa?
9. LEGO Disney: 100 de ani de animații Disney
72 de modele LEGO dintre care 12 imagini pot fi realizate imediat cu îndrăgitele personaje Disney. Un cadou care poate fi folosit ca obiect de decor în camera fetiței. Cu atât mai mult cu cât au opțiunea de a alege personajele preferate pe care să le creeze.
10. Set de joacă Kinetic Sand
Un nisip fluid, în 3 culori și ustensile pentru a-l manevra cât mai ușor, ca cei mici să creeze mâncăruri, diverse obiecte și tot ce își imaginează. Cu acest set de nisip kinetic oferiți ocazia copiilor de a-și pune în lucru creativitatea.
11. Set Creativ. Război de țesut
Accesoriile și firele colorate ajută la crearea unor design-uri colorate. Cu 60 de m de fire, kit-ul creativ este un cadou potrivit pentru fetițele pasionate de activitățile de tipul Arts&Crafts.
12. Set creație poșetă și portmoneu
La 7 ani, fetele încep să își dorească să aibă propriile gentuțe, poșete, iar dacă își pot pune amprenta asupra aspectului cu atât mai bine! Setul cuprinde: 2 poșete din imitație de piele, foi de stickere decorative, închizători cu șurub, piese din imitație de piele, pompon și o curea aurie pentru încheietura mâinii.
13. Set de construcție – Basic Pink Constructor 600 de piese
600 de piese colorate cu care fetița poate realiza construcții simpatice pentru jucăriile ei sau chiar propriul orășel. Piesele sunt ușor de asamblat fiind o plăcere să le folosești, atât la construit, cât și la dezasamblat.
14. Mini studio de olărit
Cu studioul de olărit Make It Real puteți crea până la 10 proiecte întrucât aveți la dispoziție toate cele necesare să creați un workshop de olărit chiar la voi acasă. Pentru o lucrare cu detalii aveți în acest set diverse accesorii ideale pentru a personaliza cât mai minuțios produsul final.
15. Căsuță de păpuși Djeco
O căsuță de păpuși care pune la treabă îndemânarea fetițelor de a asambla și construi propia căsuță de păpuși. Cu 225 de accesorii casa prinde ușor viață în jocurile interactive ale copiilor.
16. Set MathLink
100 de cuburi în 10 culori diferite, 15 carduri de activități cu ajutorul cărora copiii învață operații matematice, dimensiuni, culori, sortare și despre formele geometrice. O idee utilă de cadou pentru fetițele de 7 ani.
17. LEGO Dots
Setul Lego Dots are pentru cei mici 6 brioșe gata să fie decorate cu cele mai gustoase ingrediente, cât și 6 brățări, 6 stegulețe și o ață pentru a fi agățate chiar la party-ul tău.Fie că este un party real sau fictiv, setul Play Dots îi invită pe cei mici la petrecere cu accesorii colorate și interactive.
18. Cartea: Nu mă plictisesc (aporape) niciodată
Știm cu toții că pe măsură ce cresc, copiii suportă tot mai greu…plictiseala. Cartea aceasta de la Usborne ne arată că nu e chiar atât de rău să te plictisești, ba chiar poți găsi lucruri interesante de făcut atunci când nu ai niciun plan.
19. Set DIY Flori
Un cadou care surprinde delicatețea florilor, în timp ce le oferă ocazia fetelor de a crea până la 30 de modele de flori și frunze de hârtie, cât și un suport pentru acestea. O idee de activitate relaxantă și plăcută, iar produsul final poate fi folosit ca obiect de decor în camera de zi.
20. Set Karaoke
Cu aparatul de karaoke dai startul la distracție oriunde dorești. Știm cu toții că, atunci când sunt mici cam toate fetițele iubesc să cânte, dar mai ales visează să fie cântărețe. Susține visul fetiței tale și oferă-i șansa să exerseze cu acest set colorat de karaoke.
21. Jucărie din lemn. Set 3 experimente
Acest cadou oferă micuțelor pasionate de experimente 3 modele ingenioase de construcții: un apucator mecanic, o macara și o broască cățărătoare. Un joc de tip STEAM care le implică pe fete într-o joacă educativă.
22. Kit DIY Bombe de baie
Bombe colorate și efervescente de baie create chiar de cea mică, setul de DIY pune la dispoziția ei toate cele necesare pentru crearea unor super bombe de baie! Cu cele 6 forme. 1 pipetă, 3 săculeți cu bicarbonat de sodiu și cei 3 săculeți cu acid citric creați propriile bombe de baie, care vor transforma ora de baie înntr-un moment colorat și jucăuș.
23. Păpușă LOL Surprise
Păpușile LOL vin cu accesorii excentrice pentru look-uri cât mai originale, dar mai ales cu o varietate de articole ca fetele să poată alege varianta potrivită în funcție de evenimentul pentru care este pregătită.
24. Joc de strategie Detectivul Charlie
Propune o provocare și oferă cadou jocul de strategie Detectivul Charlie, unde cei mici trebuie să rezolve Misterul din Insula Mysterville. Aruncați zarul și descoperiți indicii, intervievați martorii și găsiți vinovații în cazul enigmatic al Detectivului Charlie. Un joc ideal pentru întreaga familie, rezolvați misterele, creați strategii și intrați în pielea personajelor!
25. IQ FIT smart games
Nenumărate posibilități de a aranja și organiza piesele tridimensionale pe tabla de joc. Cu cele 120 de încercări stabilite pe diferite graduri de dificultate, fetița voastră poate să aleagă modelul preferat.