Cluj-Napoca este un oraș în continuă schimbare și evoluție. Blând cu localnicii și exuberant cu străinii, orașul din inima Transilvaniei oferă din ce în ce mai mult pentru fiecare persoană care ajunge pe aici. Dacă ești de-al locului, cu siguranță cauți lucruri noi de văzut și descoperit despre acest oraș. Dacă ești în trecere, îți garantăm că vizita în Cluj-Napoca nu te va lăsa fără amintiri plăcute.
Dar pentru familiile cu copii care vizitează Cluj-Napoca, oare are acest oraș ce să ofere? Ei bine, Clujul, cum îi mai spun localnicii, nu duce lipsă de activități și locuri menite să fie explorate de către cei mici și cei mari. Pornim împreună, la pas, prin Cluj-Napoca și descoperim o altă lume, una fascinantă și ludică deopotrivă.
Iată câteva recomandări de locui perfecte de vizitat la Cluj!
Muzee de vizitat în Cluj
Deși vizitarea unui muzeu poate părea o activitate de adult, locațiile selectate de noi sunt apreciate și de cei mici. Le-am ales cu gândul la familii și la timp de calitate petrecut împreună. Așadar, fără o ordine anume, iată opțiunile noastre de muzee care credem că neapărat trebuie vizitate!
1. Muzeul Zoologic
Nu departe de centrul orașului, în cadrul Facultății de Biologie, se află Muzeul Zoologic UBB.
Încă de la intrarea pe poarta Facultății, te întâmpină natura în toată splendoarea ei. Cobori treptele străjuite de copacii falnici și ajungi la corpul de clădire care găzduiește acest muzeu.
La intrare descoperi o sală luminată, cu vitrine peste care a timpul și-a lăsat amprenta. Fiecare din ele este casa unor specii inedite de nevertebrate, procordate și vertebrate. Multe din ele sunt uscate, însă unele sunt conservate în lichid.
Deliciul celor mici vor fi animalele împăiate care reprezintă specii din întreaga lume. Este un loc interesant atât pentru copii, cât și pentru adulții care îi însoțesc.
Adresă: Str. Clinicilor nr. 5-7
Orar și Prețuri:
- Marți-Vineri: 10:00-16:00
- Sâmbătă-Duminică: 10:00-14:00
- Adulți: 15 lei
- Elevi, studenți, pensionari: 7 lei
- Accesul este gratuit pentru copiii preșcolari
2. Vivariul
Amplasat în aceeași clădire ca și Muzeul de Zoologie, Vivariul este amplasat la subsol și e foarte posibil să-l ratezi, prin urmare îți sugerăm să ceri detalii de la personalul Muzeului.
Acest loc interesant oferă o colecție permanentă de peste 60 de specii de reptile, pești și amfibieni. Deși scopul lui principal este cel didactic, el este vizitat cu mare interes de cei mici și mari în căutare de experiențe unice.
În condiţii controlate şi atunci când situaţia permite, se poate interacţiona cu animalele şi se pot observa diferite tipuri de comportament (hrănire, reproducere, apărare), în prezenţa personalului Vivariului.
3. Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei
Chiar în mijlocul orașului, la kilometrul 0, se află un muzeu interesant și care le va atrage atenția copiilor – Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei.
Acest muzeu găzduiește expoziții temporare, dar și expoziții permanente. Expozițiile permanente pot fi vizitate de marți până duminică, inclusiv, și aduc peste 400.000 de bunuri culturale din istoria zonei.
Unele din colecțiile expuse sunt de-a dreptul spectaculoase – colecțiile de preistorie, istorie dacică și antichitate vin cu obiecte interesante din perioadele respective, iar cea egipteană aduce o mumie umană într-un sicriu pictat. Pentru copiii de toate vârstele, pasionați de istorie, acest Muzeu va fi cu siguranță interesant.
Adresa: str. Constantin Daicoviciu, nr.2
Program:
- Marți – Duminică: 10:00 – 18:00 (ultima intrare 17.30)
- Luni: închis
Bilete:
- Bilet intrare adulți – 20 lei
- Bilet familie MNIT – 40 lei
- Elevi și studenți – 5 lei
- Pensionari – 10 lei
4. Muzeul Farmaciei
Foarte aproape de Piața Muzeului si de muzeul de istore, în zona centrală din Cluj, se află Muzeul Farmaciei. Oferind o privire captivantă asupra evoluției acestei domenii de-a lungul secolelor, muzeul reprezintă un veritabil tezaur al cunoașterii, cu peste 7000 de obiecte autentice. Încăperile decorate în stilul caracteristic al secolului al XVIII-lea și reconstituirea atmosferei unei farmacii tradiționale vă vor fascina și vă vor transporta într-o lume de poveste. Pentru copiii va fi foarte distractiv să gasească locul unde a fost îngropată comoara familiei.
Muzeul Farmaciei din Cluj și-a deschis în acest an din nou ușile după o perioadă de renovare și extindere. Acesta se află în Casa Hintz, o locație încântătoare cu decoruri farmaceutice unice din secolul al XVIII-lea, oferind un cadru ideal pentru explorarea acestui segment fascinant al istoriei.
Adresa: str Unirii nr 28
5. Muzeul Etnografic al Transilvaniei
Muzeul Etnografic se găsește chiar în mijlocul Clujului, pe str. Memorandului și expune diverse obiecte, ținute și cărți legate de modul în care oamenii din această zonă obișnuiau să trăiască.
Costumele populare, diverse obiecte legate de creșterea animalelor, vânătoare, pescuit, bucătărit și altele sunt prezentate în expoziția permanentă a Muzeului. Partea interesantă este că acest muzeu are și o expoziție tactilă, dedicată nevăzătorilor.
Mesajele legate de exponate sunt scrise cu benzi podotactile, iar unele din aceste exponate pot fi atinse pentru identificarea facilă și exemplificare. Costumele și obiectele expuse sunt impresionante, iar modul de prezentare va face deliciul celor mici.
Adresa: Str. Memorandumului 21
Program de vizitare: miercuri-duminică 10-18 (ultima intrare 17)
6. Parcul Etnografic
Strâns legat de acest muzeu este și Parcul Etnografic, primul muzeu în aer liber din România, aflat pe
Str. Tăietura Turcului în Grigorescu, lângă Pădurea Hoia.
În Parcul Etnografic puteți găsi case și gospodării întregi datând din secole diferite, unele din ele perfect întreținute și restaurate. Copiii se pot plimba în voie și pot admira aceste locuințe care sunt adevărate monumente de arhitectură.
Program de vară (martie-octombrie – odată cu schimbarea orei): miercuri-duminică 10-18 (ultima intrare la ora 17)
Program de iarnă (octombrie-martie – odată cu schimbarea orei): miercuri-duminică 9-16 (ultima intrare la ora 15)
LUNI ȘI MARȚI ÎNCHIS
7. Pădurea Hoia
Pădurea Hoia-Baciu din Cluj a captivat atenția ca unul dintre cele mai înspăimântătoare locuri din lume, alături de destinații celebre precum Deșertul Mojave și Golful Breeze din Statele Unite. Cunoscută în trecut ca un loc de picnic și gazdă a festivităților de 1 Mai și 23 August, pădurea găzduiește acum evenimente neconvenționale, cu tururi ghidate pe timp de noapte sau zi. Fama sa a crescut în anii ’60, când au apărut rapoarte despre apariții ciudate, fotografii inexplicabile și senzații neobișnuite.
Aparent, este o pădure simplă, cu stejari și goruni însă miturile și legendele țesute în jurul ei atrag anul mii și mii de turiști.
Adresa: în apropierea Parcului Etnografic
Parcuri și grădini
Oricând ai ajunge în Cluj-Napoca te poți bucura de plimbări în aer liber care te vor energiza și îți vor face poftă de mâncare ardelenească. Nu doar adulților, ci și copiilor, deoarece Clujul nu duce lipsă de parcuri, locuri de joacă exterioare și grădini interesante.
8. Grădina Botanică
Impresionantă primăvara-când înfloresc lalelele, vara – atunci când totul e verde sau toamna – când frunzele își schimbă culorile, Grădina Botanică este un loc pe care-l poți vizita tot timpul anului.
Nu trebuie să ai o destinație anume, e suficient să urmezi potecile amenajate și ajungi în altă lume. Ieși din aglomerația orașului și te trezești parcă, într-o carte de Jules Verne.
Conține peste 650.000 plante din toată lumea, iar în anumite perioade din an găzduiește expoziții precum cea de fluturi vii.
Adresă: Str. Republicii, nr 42
Grădina Botanică A. Borza este deschisă de luni până duminică, între orele 09:00 și 17:00 (ultimele bilete se pot achiziționa până la ora 16:00).
Program sere:
Sera Palmariu și Sera plantelor mediteraneene şi australiene sunt deschise între orele 09:00 și 16:00 (ultimele bilete se pot achiziționa până la 15:15, iar ultimii vizitatori întră în seră la ora 15:45). Datorită activităților de întreținere, serele sunt închise în primele două zile de luni din fiecare lună.
Muzeul botanic este deschis de luni până vineri, între orele 9:00 și 15:00 (cu excepția zilelor libere legale).
Prețul biletelor
- 15 lei / adult (9 lei – în intervalul în care serele sunt închise)
- 7 lei / copii peste 3 ani, elevi, studenți de la alte universități cu vârsta de până la 26 de ani, pensionari (5 lei – în intervalul în care serele sunt închise)
9. Baza Sportivă Gheorgheni
Dacă ți-ai adus rolele sau skateboardul cu tine ai ocazia să le și folosești. Baza Sportivă Gheorgheni are o suprafață foarte mare cu piste fel de fel, 13 terenuri în aer liber, 2 săli acoperite, dar și parc de joacă pentru cei mici și mari.
Distracție pentru întreaga familie, de la mic la mare!
Adresa: str. Alexandru Vaida Voevod nr. FN
10. Parcul Iulius Mall
Dacă ai chef de o plimbare în jurul unui lac pitoresc, atunci neaparat să încerci zona Iulius Mall. Parcul, votat ca unul dintre cele mai frumoase din țară este gazda mai multor evenimente pe parcursul anului. Nu te mira dacă te vei trezi în mijlocului unui concert sau festival cu mâncare bună. În cadrul parcului există și o grădina de vară. Iconic Garden, care oferă o selecție eclectică de preparate culinare de la food truck-uri cu specific internațional. De la burgeri și pizza până la paste aromate și mâncare mexicană, meniul pe care îl puteți găsi satisface orice poftă culinară.
Copiii se vor bucura de zona cu tobogane gonflabile amenajată, dar și de plimbările pe lac cu barcuțele sau hidrobicicletele cu forme amuzante. Dacă e vreme urâtă afară puteți încerca spațiul de joacă din incinta mall-ului, Kidsland Toto Space.
11. Parcul Central Cluj-Napoca
Unul din cele mai vechi parcuri din Cluj-Napoca, Parcul Central a fost construit în jurul lacului care acum se numește Chios și a clădirii Casino renovată recent.
Și această oază de verdeață din mijlocul orașului aduce evenimente fel și fel, dar poate fi un punct turistic în sine datorită amplasării.
Vara copiii se pot distra dându-se pe lac cu hidrobiciclete în formă de flamingo, pot admira lebedele și rățuștele de pe lac sau se pot juca în parcul de joacă din apropiere.
12. Piața Muzeului și Casa Matei Corvin
Majoritatea restaurantelor, cafenelelor și barurilor din Orașul Vechi se află în Piața Muzeului. Așa că nu o ocoliți.
Dacă nu vă interesează cafeaua, măcar faceți o plimbare. Mai multe becuri sunt agățate de-a lungul aleilor, aprinse după ora 17:00. Acestea crează o iluzie magică și liniștitoare, răspândind lumină și vibrând de energie.
În Piața Muzeului se află și casa lui Matthias Corvinus, casa în care s-a născut domnitorul. La acea vreme era un han; astăzi este un muzeu. Iar dacă ți se face foame, poți să te oprești la Marty, un restaurant cu tradiție în Cluj.
Piața Muzeului oferă acel sentiment de vacanță și relaxare atât turiștilor, cât și localnicilor.
13. Cetățuia
Amplasată la înălțime, în mijlocul orașului, vechea fortăreață – Parcul Cetățuia – care străjuia cetatea oferă o priveliște minunată asupra Clujului.
Cei mici se vor distra urcând și coborând scările până în cel mai înalt punct, iar apoi admirând orașul de sus. Lângă, se găsește un loc de joacă micuț perfect pentru o pauză de joacă !
Locuri de joacă pentru copii în Cluj
Uneori vacanțele și călătoriile cu copiii au nevoie de câteva ore de relaxare completă și pentru cei mici. Și cum se relaxează copiii cel mai bine? Jucându-se. Astfel că am făcut o selecție de locuri de joacă din Cluj, deosebit de interesante și pline cu facilități pentru aventură!
14. Colo Colo
Colo Colo un spațiu de joacă modern destinat atât copiilor mici, cât și celor mari.
Colo Colo Zazen, situat în cartierul Grigorescu, aproape de faleza Someșului oferă multiple posibilități de distracție. Cățărări, tiroliană, zone senzoriale, toate gândite pentru joacă și iar joacă.
Colo Colo Fantesia este deschis anul acesta aproape de Parcul Central și te poartă într-o lume a explorării și aventurii cu tiroliene, trasee suspendate și multe alte distracții.
15. Jumping House
Un complex de joacă bazat pe sărituri, Jumping House oferă momente relaxante atât pentru copiii mici, cât și pentru adolescenți.
Mai mult de atât, activitățile pot fi făcute chiar și de adulții însoțitori dacă își oferă un moment în care să redevină copii.
Zonă de sărituri la trambulină pe categorii de vârste, coș de baschet pe trambulină, groapa cu bureți, panou de cățărare, spider wall, traseu ninja și muuulte altele, pot fi găsite la Jumping House.
16. VMax Karting Cluj
Dacă visul copilului este să fie pilot de formula 1, la Cluj-Napoca poate experimenta acest vis. VMax este cea mai mare pistă de karting indoor din sud-estul Europei, cu 500 de m de circuit pe mai multe grade de dificultate.
Poduri și piste supraetajate fac din această experiență una cu adevărat extremă. Cu siguranță cuvântul plictisitor nu se va regăsi în poveștile tale când îți vei aminti de excursia la VMax.
Locuri inedite în Cluj-Napoca
Nu doar parcurile, muzeele și locurile de joacă vor face deliciul copiilor tăi atunci când vizitați Cluj-Napoca. Camere secrete și muzee care dețin adevărate mașini ale timpului sunt de descoperit chiar printre clădiri istorice renumite.
17. Turnul Pompierilor
Turnul Pompierilor – ”Turnul celor 3 vârste” – este unul dintre obiectivele Centrului de Cultură Urbană al Primăriei Cluj-Napoca. Este deschis și publicului, iar copiii se pot bucura de o gamă variată de expoziții mici de artă (casete amenajate speciale) și artă digitală (proiecție video). În Turnul Pompierilor se găsesc mai multe expoziții, cum ar fi:
- Expoziția ”Turnul Pompierilor, Turnul celor 3 vârste”: fotografii, planșe, gravuri și arhive;
- Expoziție cu obiecte vechi folosite pentru stingerea incendiilor;
- Expoziția digitală care cuprinde fotografii de arhivă cu cei care, de-a lungul timpului, s-au ocupat cu activități de salvare în urma incendiilor.
Odată cu deschiderea Turnului Pompierilor pentru vizitatori, au fost amenajate și două instalații de stingere a incendiilor (hipo-pompe), pe strada Tipografiei. Acestea sunt vechi de aproape un secol și reprezintă atracții semnificative pentru cei mici!
18. Steampunk and Fantasy House
Neapărat trebuie să ajungeți la Steampunk Transylvania! Științifico-fantasticul se combină cu arta și istoria într-un mod care te va lăsa cu gura căscată în acest muzeu aflat în mijlocul orașului. Printre mașini de scris foarte vechi, eprubete și ceasuri de când lumea vei descoperi comori ascunse din tărâmul SF.
E aproape ca o lume dintr-o carte de Jules Verne, deci nu te mira dacă descoperi ciuperci uriașe sau elemente fantasy interesante.
20. Mâncăm și ne relaxăm în Cluj, în locații kids-friendly
După atâtea activități, cu siguranță căutați și locuri de poposit pentru un prânz sau cină. Iar dacă sunteți cu copii mici, este și mai evident că locul în care veți lua masa ar face bine să fie dotat corespunzător, dar mai ales să conțină dulciuri bune.
Noi vă oferim câteva variante drăguțe și child-friendly de cafenele și cofetării, iar pentru mai multe opțiuni puteți intra pe articolul dedicat lor.
Wonderland Cluj Resort
Aproape de oraș, chiar la ieșire spre Turda, puteți descoperi un loc relaxant și antrenat deopotrivă. Wonderland Cluj Resort este, chiar așa cum îi spune numele, un ținut de poveste.
Puteți să folosiți locația drept cazare, pentru a lua masa sau să vă bucurați de activitățile interesante cu… căluți.
Profitați de lecții de echitație, plimbare cu calul afară sau în interior, plimbare cu trăsura, paintball, tir cu arcul, trambuline și tiroliene, toate vin să completeze vacanța în Cluj-Napoca.
Mai mult de atât, dacă aveți chef să vedeți Clujul de sus, puteți să faceți o plimbare cu balonul cu aer cald. Pentru cei foarte aventuroși, Wonderland organizează plimbări cu elicopterul în zonă sau mai departe de Cluj.
Café Mozart
Atunci când ai obosit după o plimbare lungă pe străzile Clujului, reîncarcă-ți bateriile cu un dulce delicios. Café Mozart aduce un concept unic și interesant de cafenea și cofetărie.
Decorul în stil vienez, meniul de delicatese și servirea fac popasul să merite din plin. Aproape de Parcul Central, Café Mozart e perfect amplasată pentru revigorarea cu ceva dulce și bun în urma unei plimbări.
Cofetăria Friandise
Nu poți pleca din Cluj fără să încerci dulciurile fine și absolut mirifice produse în cofetăria Friandise. Amplasată în apropierea Pieții Unirii, Cofetăria Friandise este locul perfect pentru a savura ceva gustos după o plimbare pe străzile centrale ale Clujului.
Prăjituri minunate și ciocolată artizanală vor face deliciul celor mici, dar și al adulților pasionați de dulciuri.
Acestea sunt recomandările noastre de locuri de văzut cu copiii în Cluj! Dacă sunteți în căutare de locuri de vizitat în jurul Clujului, nu ratați articolul nostru cu idei de excursii pe lângă Cluj.