Dacă vă gândiți la opțiunile dvs. pentru îngrijirea după școală în Sector 2, ați ajuns la locul potrivit. Am adunat opțiunile de afterschool-uri pentru a vă ajuta să faceți alegerea corectă.
Pentru că programul școlar îi ține ocupați doar pentru câteva ore dimineața iar tu, ca părinte, cel mai probabil ești la serviciu mai multe ore, soluția cea mai bună este să găsești un after school unde copilul tău să fie în siguranță, să își facă temele, să participe la activități interesante dar și să se joace și să petreacă timp cu alți copii de aceeași vârstă.
Am centralizat astfel unitățile de tip after school, pentru ca tu să iei mai ușor decizia cea mai bună pentru copilul tău. Le-am împărțit pe sectoare și, mai jos, vei găsi, 15 afterschool-uri din Sectorul 2.
Pentru restul sectoarelor, vei găsi articole separate, aici: Sector 1, Sector 3, Sector 4, Sector 5, Sector 6.
1. Saga Kid Iancului
Saga Kid oferă un program educațional experiențial, axat pe nevoile copiilor, care își propune să dezvolte abilități care să-i ajute să se dezvolte sănătos. Astfel, separat de zona academică, focusul este pe dezvoltarea emoțională și pe încurajarea autonomiei copiilor.
Pe lângă programul zilnic ce include și efectuarea temelor și joacă liberă, cei mici au la dispoziție mai multe activități experiențiale, cum ar fi gândire aplicată, public speaking, experimente științifice, jocuri de negociere.
Costurile nu sunt afișate pe site-ul unității, însă le puteți afla cu ajutorul formularului de contact sau cu un telefon.
🚌 Transport: Saga oferă transport pentru copiii arondați la școlile de mai jos:
- Școala 4;
- Școala 46;
- Școala 49;
- Școala 51;
- Școala 52;
- Școala 56;
- Școala 85;
- Școala 307;
- Școala Ferdinand.
📍Adresă: Șos. Iancului, nr 45
🕓Program: Luni – Vineri: 11:00 – 19:00, iar pentru beforeschool este 08:00 – 12:00
2. Central Art Studio
Un afterschool ce are în centru învățarea prin artă, potrivit copiilor interesați de activități diverse ce pot stimula creativitatea.
Înscrierea se poate face în urma unui interviu, iar în taxa lunară sunt incluse activități precum pictură, lucru manual, dezvoltare personală sau dans și karaoke, dar și ore de limba engleză.
Copii au timp alocat pentru teme, dar și timp liber în care se pot juca, în aer liber, în curte.
🚌 Transport: Copiii pot fi preluați de la școală, dacă frecventează una dintre școlile de mai jos:
- Școala Centrală
- Școala Nr. 19 – Tudor Arghezi
- Școala Nr. 52 – Iancului
- Școala Nr. 56 – Jose Marti
- Școala Nr. 307
📍Adresă: Str. Popa Soare, nr 29
💰 Costuri: pornesc de la 1.300 lei / lună, iar copii pot opta, suplimentar, pentru participarea la cursuri opționale (actorie, pictură, dans, pian).
3. After Primii Pasi
La afterschool PRIMII PAȘI, copii au ocazia să își facă temele cu sprijinul personalului coordonator, dar și să se joace alături de copiii de vârste similare.
Costurile pleacă de la 1.200 lei (pentru program 12:00-17:00) și pot ajunge până la 1.400 lei pentru programul 12:00 – 19:00.
Există și program beforeschool, pentru copiii care învață după-amiază.
Suplimentar, cei mici se pot înscrie pentru a participa la activități educative suplimentare, cum ar fi engleză, muzică și dans, bucătărie și gospodărie, robotică sau logopedie.
📍Adresă: Str. Sucidava, nr.78
💰 Costuri: pleacă de la 1.200 lei pentru programul mai scurt și pot ajunge până la 1.400 lei pentru programul mai lung
🕓Program: Program scrut: 12:00-17:00; Program lung: 12:00 – 19:00
4. Afterschool Pink Lemon
Un afterschool adresat copiilor din clasa pregătitoare și clasa întâi, unde cei mici primesc sprijin pentru teme și consolidarea cunoștințelor predate la școală, dar au și ocazia să participe la alte cursuri suplimentare..
Pink lemon oferă și preluarea copiilor de la școală (contra cost), iar mesele, gustările și orele de engleză sunt incluse în pachetul de bază.
În funcție de preferințele lor, cei mici se pot înscrie contra cost la diverse activități, cum ar fi: Zumba, balet, robotică, șah, karate sau antreprenoriat sau chiar cursuri de înot.
📍Adresă: Str.Comanita, nr.7
💰 Costuri: pornesc de la 1.200 lei / 4 săptămâni, la care se adaugă costul abonamentului de transport și, desigur, clasele opționale alese.
🚌 Transport: Oferă și preluarea copiilor de la școală (contra cost)
5. Casa Pixie
Un afterschool unde poveștile prind viață, adresat copiilor între 6 și 10 ani, dar și cu grupe pentru copii mai mari, de 12-14 ani.
Au masa de prânz oferită și una sau două gustări, în funcție de program.
Copiii sunt sprijiniți pentru efectuarea temelor și zilnic au una sau două activități creative, la care se mai pot adăuga și cursurile opționale. Copiii pot opta pentru ateliere de actorie, dezvoltare emoțională, șah, yoga, karate sau dans.
📍Adresă: Str. Aurel Vlaicu, Nr. 93
💰 Costuri: Costurile pentru programele lor le poți afla cu ajutorul formularului de contact de pe site
🚌 Transport: Copii pot fi preluați de la școală, pe o rază de 1 km.
6. Tărâmul magic voi reuși
Un loc unde copiii învață să înlocuiască “Nu pot” cu “Voi reuși”. Un afterschool care ăși propune să crească încrederea micuților în forțele propria și să îi ajute să își depășească limitele în fiecare zi.
Temele primesc o atenție deosebită, iar finalizarea lor se sărbătorește prin activități recreative.
În plus, copiii se pot înscrie la activități extra, cum ar fi înot, şah, aikido sau engleză / germana.
Programul este de la 11:00 la 18:30, copiii fiind preluați de la școală, după care iau masa de prânz, învaţă, se joacă şi se antrenează împreună.
📍Adresă: Blvd. Chişinău, nr. 6-8, în incinta clădirii Miramar.
🕓Program: Luni – Vineri: 11:00 la 18:30
🚌 Transport: Școlile pentru care acest aftershool oferă transport sunt: 62, 51, 56, 4, 58, 66, 46, 199, 77 și Liceul Lucian Blaga.
7. Inna Kids Academy
Începând cu clasa pregătitoare, până în clasa a IV-a, copiii vor găsi aici un mediu prietenos, în care își pot consolida cunoștințele dar și deprinde abilități noi. Programul este între orele 11:30 – 18:00, ultimele 2 ore din program fiind dedicate activităților opționale și cluburilor.
Astfel, cei mici pot alege ateliere de creație, yoga sau un club de lectură, gramatică, precum și cursuri de limbi străine, actorie, dans sau gatit.
Periodic, au loc petreceri tematice sau seri de film, precum și petreceri în pijamale, pentru a consolida relațiile de prietenie dintre copii.
Pentru copiii de clasele V-VIII INNA Kids pune la dispoziție un program beforeschool, care începe la ora 8:00 și se termină la ora 12:30, cu masa de prânz, cu timp suficient pentru efectuarea temelor, pregătirea pentru materiile zilei dar și consolidarea cunoștințelor.
🕓Program: Luni- Vineri: Clasa pregătitoare, până în clasa a IV-a: 11:30 – 18:00; Clasele V-VIII: 8:00 -12:30
📍Adresă: Str. Johann Sebastian Bach, nr. 10
8. Angels Academy
Angels Academy oferă un program After School dedicat copiilor din clasa pregătitoare și celor din clasele I – IV, furnizând suport esențial pentru efectuarea temelor, aprofundarea cunoștințelor școlare și dezvoltarea lor într-un mediu sigur și stimulant.
Programul începe la ora 11:40 iar copiii pot rămâne până la ora 19:00. În acest cost este inclus sprijinul pentru efectuarea temelor, preluarea de la școală, clase de limba engleză și ateliere de gătit sau de arte și meserii, accesul la clubul de lectură, la cel de activități plastice și de matematică și la ore de Zumba.
Suplimentar, poți opta ca cel mic să participe la ședințe suplimentare de limba engleză, la sport, arte marțiale, teatru sau șah.
💰 Costuri: pornesc de la 1.390 lei/luna + 19 lei / zi pentru masă.
📍Adresă: Str. Magura Vulturului, nr. 38
🕓Program: Luni – Vineri: 11:40 – 19:00
9. After School Bell
Un afterschool care pune mare accent pe învățarea și exersarea limbilor străine, astfel că taxa lunară include și 8 ore de limba engleză și 4 ore de limba germană.
În timpul rămas după efectuarea temelor, copiii pot opta pentru participarea
Costul lunar este de 1.790 lei/ lună. Locația oferă și program before school, pentru copiii care învață după amiază, taxa pentru această opțiune fiind de 1.000 lei / lună.
🚌 Transport: Există și posibilitatea preluării copiilor de la școală, pentru școlile aflate în vecinătate.
💰 Costuri: 1.790 lei/ lună (include și 8 ore de limba engleză și 4 ore de limba germană.)
📍Adresă: Str. Mecet, Nr. 53
10. Happy Kids Project
Un centru educational de tip before & afterschool, care preia copii de la școlile 49, 46, 51, 56.
Programul este între orele 11:30 și 18:00, timp în care micii școlari, pe lângă efectuarea temelor, pot participa la ateliere de actorie, matematică distractivă, club de lectură sau chiar activități sportive.
🕓Program: Luni – Vineri: 11:30 și 18:00
📍Adresă: Șos. Iancului, nr 110
🚌 Transport: preia copii de la școlile 49, 46, 51, 56.
11. Puzzle Edu Center
Acest afterschool preia copii de la școala 56, iar programul de funcționare este de la 12:00 la 18:30.
Copii care învață după-amiază pot opta pentru beforeschool, cu program între 08:00 și 12:00 și cu transportul către școală inclus.
Copiii pot participa la activități extra, care să îi ajute să dezvolte noi abilități dar și să își consolideze relațiile cu colegii de grupă. Astfel, pot opta pentru lectură, concurs de talente sau pentru activitățile ce au loc în afara locației, cum ar fi plimbările urbane.
🕓Program: Luni – Vineri: 12:00 la 18:30
📍Adresă: Str. Pop de Basești, nr. 17
🚌 Transport: preia copii de la școala 56
12. Compania Mica
Un afterschool potrivit în special copiilor care studiază în limba germană.
Accentul este pe limba germană, unde programa școlară este urmată foarte strict. În plus, copiii sunt evaluați periodic și susținuți prin exersarea individuală a noțiunilor ce trebuie fixate.
Programul zilnic include preluarea copiilor de la școală, masa de prânz și o gustare, efectuarea temelor și lucrul suplimentar la materiile principale.
📍Adresă: Str Județului, nr 23
🚌 Transport: Copii sunt preluați de la școală
13. Dani’s Children
Un afterschool cu un program foarte flexibil, astfel că poți opta fie doar pentru sprijinul în efectuarea temelor, fie pentru program extins care să cuprindă, pe lângă teme, masa și participarea la diverse activități educative sau recreative.
Sau poți opta pentru program scurt (12.00-16.00) care costă 850 ron / luna și include transport de la scoala la after, masa de pranz si suport pentru efectuarea temelor.
Iar dacă alegi program lung (12.00-19.00), costul este de 900ron/luna și include transport de la scoala la after, masa de pranz, teme, gustarea de dupa-amiaza si activități recreative.
Opțional, copii pot participa, contra cost, la o serie de cursuri disponibile atât copiilor înscriși la after cât și altor copii. Astfel, poți alege pentru copilul tău cursuri de pian, bricolaj, tenis sau limba engleză.
📍Adresă: Str. Silvestru, nr 42
🕓Program: Luni – Vineri: Program scurt: 12.00-16.00; Program lung: 12.00-19.00
💰 Costuri: Program scurt: 850 ron / luna; Program lung: 900ron/luna; Poți opta doar pentru TEME și vei plăti 350 ron pe lună.
🚌 Transport: Taxa lunară include transport de la scoala la after
14. Insula Copilăriei
Un after school care își propune să creeze o relație de prietenie între copil și cadru didactic, oferind copiilor toată susținerea de care au nevoie pentru a ajunge să iubească scoala și activitățile care îi ajută să crească și să se dezvolte armonios.
Copiii sunt preluați de la școală, iar după masa de prânz și puțină relaxare, se vor ocupa de teme, sub atenta supraveghere a cadrelor didactice.
Apoi, în timpul rămas, copii pot urma și cateva cursuri opționale, în funcție de talentul și pasiunile fiecăruia: limbi străine (engleză, spaniolă, germană), dans, șah, karate, chitară, pian.
📍Adresă: Str. Ropotului, nr.25
🕓Program: Luni – Vineri: 12:00 – 17:00 însă programul poate fi extins până la ora 18:00 sau 19:00.
💰 Costuri: Tarifele pornesc de la 1.100 lei
15. Super Start Afterschool
Locul ideal pentru petrecerea timpului după școală, unde cei mici sunt îndrumați cu dragoste și professionalism de către profesori experimentați.
Poți opta pentru transportul de la școală la after, iar tarifele se calculează în funcție de distanță.
🚌 Transport: Poți opta pentru transportul de la școală la after, iar tarifele se calculează în funcție de distanță.
📍Adresă: Bd Ferdinand I, nr 156
🕓Program: Luni – Vineri: 11:30 – 17:30 sau 11:30 – 18:00
💰 Costuri: Costurile lunare sunt de 1.200 lei + 25 lei/zi pentru masă, în cazul în care optezi pentru program 11:30 – 17:30, sau de 1.300 lei +30 lei/zi pentru masa (include și cina) în cazul în care este mai potrivit programul 11:30 – 18:00. Taxa lunară include mesele zilnice și activități educative în limba engleză și franceză.