Refuzul de a purta jachetă când e frig afară, un „nu” hotărât sau „nu vreau” la orice, trântitul pe jos în magazin sau încăpățânarea de a nu face ce îi spui – îți sună cunoscut? Indiferent de vârsta copilului tău, aceste comportamente ar putea fi primele semne că faimoasa perioadă „terrible twos” a început.
Îmi amintesc perfect o zi ploioasă în care băiețelul meu de 2 ani, Dragoș, a refuzat cu încăpățânare să-și pună cizmele, chiar dacă afară era frig și ud. După câteva încercări de „negociere”, am cedat, lăsându-l să iasă în șosete. Dar, după ce a ieșit afară, mi-a cerut singur cizmele. Acesta este farmecul acestor ani – ei își testează limitele și învață din propriile experiențe.
Sau, de fiecare dată când venea momentul să plecăm din parc, scena devenea un adevărat spectacol, cu lacrimi și „nu vreau!”. Am realizat repede că pentru el, timpul petrecut la joacă reprezenta o formă de independență și libertate.
Așa că pentru a evita o criză de furie am început să-l pregătesc din timp, avertizându-l cu câteva minute înainte că urmează să plecăm. Această mică schimbare a făcut o mare diferență – știind ce urmează, plecarea devenea mult mai ușor de acceptat pentru amândoi.
Chiar dacă aceste situații pot părea frustrante în acel moment, ele sunt semne că micuțul tău învață despre limite, despre ce poate controla și despre ceea ce nu poate. De fiecare dată când un copil spune „nu” sau are o criză de furie, încearcă de fapt să afle câtă putere are asupra lumii din jurul lui. Cu alte cuvinte, este o experiență de învățare și, chiar și în mijlocul celor mai mari, mai zgomotoase și mai atrăgătoare crize de furie, copilul tău se uită la tine pentru îndrumare și sprijin.
Te asigurăm că perioada „teribilei” vârsta de 2 ani este o fază de dezvoltare perfect normală prin care trec aproape toți copiii.
Când începe perioada crizelor de furie?
În primul rând, numele în sine din limba engleza „terrible twos” poate fi o denumire greșită. Perioada primelor crize caracterizată prin comportament sfidător, inclusiv a spune „nu”, a lovi, a lovi cu piciorul, a mușca sau a ignora regulile – poate începe imediat după prima aniversare sau se poate instala abia la vârsta de 3 ani.
Dar există un motiv pentru care aceasta perioadă este recunscută în literatura de specialitate sub denumirea „terrible twos”. În jurul vârstei de 2 ani, copiii mici ating de obicei principalele etape de dezvoltare, inclusiv comunicarea în propoziții de două sau trei cuvinte, mersul pe jos, cățăratul și înțelegerea unor concepte concrete precum „al meu”, „nu” și „rău”, pe care nu le înțelegeau neapărat când erau bebeluși.
La bază, comportamentul copiilor la vârsta de 2 ani constă în testarea limitelor, afirmarea independenței și învățarea modului de a comunica nevoile și dorințele, precum și învățarea de a recunoaște că aceste dorințe pot fi uneori diferite de cele ale părintelui.
După perioada cuprinsă între 0 și 12 luni, care reprezintă faza de încredere versus neîncredere, începe faza copilului mic, care constă în explorarea autonomiei versus neîncrederea în sine. „Această fază durează de la vârsta de un an până la aproximativ 4 ani, motiv pentru care părinții pot observa un comportament rebel”, spune psihologul Adela Petruț. „Atunci când un copil parcurge cu succes această fază, el câștigă autonomie și încredere în sine.”
Ce cauzează perioada crizelor de furie?
Copiii mici încearcă să imite ceea ce fac adulții din jurul lor: vor să ajute la treburile casnice, să vorbească la telefon, să se spele pe mâini, să urmeze rutinele zilnice. Aceasta este o parte din dezvoltarea lor socială și cognitivă. Totuși, nu înțeleg pe deplin ce este sigur și ce nu, așa că își testează limitele, provocând frustrări atât pentru ei, cât și pentru părinți.
Un alt motiv major pentru care apar aceste crize de furie este dorința de independență a copiilor. Vor să facă lucruri pe cont propriu, dar încă nu sunt capabili să le îndeplinească în totalitate. De asemenea, nu au întotdeauna limbajul necesar pentru a exprima exact ceea ce vor, ceea ce duce la frustrare și, inevitabil, la crize de furie.
Dacă lucrurile nu merg așa cum se așteaptă – de exemplu, dacă le dai paharul „greșit” – aceea frustrare se poate transforma rapid într-o criză emoțională intensă.
Semnele care indică „perioada primelor crize de furie”
Nu există o listă exactă de simptome care să arate că un copil a ajuns la această etapă, dar există câteva semne comune pe care le poți recunoaște, chiar dacă micuțul tău nu are încă exact 2 ani.
- Frustrarea când nu sunt înțeleși: O cauză frecventă a crizelor de furie este incapacitatea copilului de a-și exprima dorințele și nevoile clar. Dacă îi dai un pahar roșu în loc de cel albastru pe care și-l dorește, poate izbucni în plâns, chiar dacă a cerut doar „apă”. Pe măsură ce învață să comunice mai bine, aceste crize tind să se reducă.
- Lovituri, mușcături, agresivitate fizică: În lipsa capacității de a exprima frustrarea verbal, copiii mici recurg adesea la lovituri sau mușcături. Acest comportament poate fi extrem de frustrant pentru părinți, dar este normal la această vârstă. Totuși, este esențial să fie gestionat corect și consecvent pentru a preveni repetarea.
- Crizele emoționale (tantrumuri): Plânsul intens, țipetele și aruncarea pe podea sunt manifestări frecvente ale furiei și frustrării. Este modul lor de a elibera emoțiile copleșitoare pe care nu le pot controla încă.
- Folosirea frecventă a cuvântului „Nu”: Chiar și în situații în care nu are sens (de exemplu, când îi oferi desertul preferat), copiii mici vor refuza din principiu, testându-și limitele și învățând despre puterea cuvintelor.
- Luptele teritoriale: Copiii mici încep să înțeleagă conceptul de „al meu”, iar acest lucru îi poate face extrem de posesivi. De exemplu, pot refuza să împartă o jucărie sau chiar un spațiu, precum un scaun sau un loc pe canapea, indiferent de logica situației.
Cât durează etapa crizelor de furie?
Deși poate părea că aceste crize durează o veșnicie, vestea bună este că ele se vor diminua în timp, pe măsură ce copilul devine mai capabil să înțeleagă regulile și să-și comunice mai clar dorințele. Totuși, durata acestei etape depinde în mare măsură de modul în care este gestionat comportamentul copilului.
Copiii au nevoie de consecvență pentru a învăța limitele și regulile, ceea ce înseamnă că toți adulții din jurul lor (părinți, bunici, îngrijitori) trebuie să fie pe aceeași pagină. Dacă toată lumea răspunde la crize în același fel, copilul va învăța mai repede care comportamente sunt acceptabile.
De asemenea, este important să înțelegi că nu există o soluție unică care să funcționeze pentru toți copiii. Fiecare copil este unic, la fel și personalitatea lui. Prin urmare, strategia de disciplină ar trebui să fie adaptată nevoilor și temperamentului fiecărui copil.
Cum să gestionezi crizele de furie?
Primul lucru pe care trebuie să-l faci este să rămâi calm. Deși nu este ușor să gestionezi un acces de furie, respirația profundă și rămânerea pe poziții sunt esențiale pentru a controla situația. Înțelege că crizele de furie fac parte din dezvoltarea normală a copilului și nu sunt un semn că faci ceva greșit ca părinte.
Când copilul are un acces de furie, încearcă să identifici ce îl frustrează. Spune ceva de genul: „Pari foarte supărat. Ai vrut să stai lângă mama, nu-i așa?” Aceasta ajută copilul să se simtă înțeles și să-și pună în cuvinte sentimentele.
În plus, scoaterea copilului din situația tensionată, fie că este vorba despre o plimbare scurtă, arătarea unei imagini sau oferirea unei jucării poate ajuta la distragerea atenției și calmarea lui.
Cum să previi crizele de furie?
Prevenirea este posibilă, în multe cazuri, anticipând nevoile și limitând situațiile care ar putea declanșa frustrări.
Evită suprasolicitarea: Dacă copilul este obosit, înfometat sau copleșit de prea multe activități, este mult mai probabil să aibă crize de furie. Planificarea zilei ținând cont de nevoile lor de somn și hrană poate preveni multe situații tensionate.
Oferă opțiuni: În loc să lași copilul să fie copleșit de decizii, oferă-i două opțiuni clare. De exemplu, întreabă-l: „Vrei să porți Crocs roz sau sandale mov?” Astfel, îi oferi o senzație de control fără a-l suprasolicita.
Anunță-l din timp despre schimbări: Copiii mici nu înțeleg bine trecerea timpului, așa că este util să le dai avertismente înainte de a face schimbări. În loc să spui brusc „Plecăm acum!”, anunță-l din timp: „Mai avem 10 minute, apoi plecăm”. Reamintirea constantă a ceea ce urmează îi ajută să facă tranzițiile mai ușor.
Cele mai bune abordări pentru a face față celor doi ani teribili
Nu ești sigur ce măsuri sunt adecvate pentru calmarea crizelor de furie? Aici, experții și mamele noastre se pronunță.
- Recunoaște-le sentimentele: Când un copil mic are o criză de furie pentru că plecați din parc, este important să îi validezi emoțiile. Adela sugerează: „Nu râdeți de ei, ci spuneți: Știu că ești supărat că pleci din parc. Și eu sunt! Dar trebuie să mergem acasă.” Aceasta nu doar că îi ajută să pună cuvinte pe emoțiile pe care le simt, dar le arată și că este în regulă să simtă o gamă largă de emoții.
- Un „nu” ferm: Acest lucru este esențial pentru comportamentele care trebuie oprite imediat, cum ar fi mușcatul sau lovirea. „Sugerez ceea ce eu numesc tratamentul șoc și uimire,” explică expertul. „Nu este menit să vă sperie copilul, ci să-l ajute să înțeleagă că este ceva serios.” Așadar, atunci când copilul mușcă sau lovește, coboară la nivelul lui, ține-i ușor brațele în lateral pentru a-l împiedica să atace, apropie-te de fața lui și spune-i ferm: Nu. Noi nu lovim oamenii.” Evită să te pierzi în detalii despre de ce nu este permis să lovească, deoarece atenția copilului este limitată. Rămâi concentrat pe mesaj și asigură-te că ești consecvent. Dacă un copil mic este pe punctul de a mușca, poți să-ți pui ușor degetul pe buzele lui pentru a sublinia punctul de vedere.
- Pauzele (time-out): Acestea pot fi un instrument eficient pentru a oferi atât ție, cât și copilului tău timp să vă calmați și, de asemenea, pentru a transmite un mesaj clar că comportamentul respectiv nu este permis. Cum instituiți time-out-urile? „Părinții sau îngrijitorii ar trebui să aleagă o zonă sigură ca zonă de time-out și să pună copilul să stea nemișcat timp de un minut pentru fiecare an de vârstă,” spune Jacobson. Evită locuri precum pătuțul sau căruciorul, deoarece nu dorești ca acestea să fie asociate cu disciplina. De asemenea, ține cont că time-out-urile nu sunt potrivite pentru toți copiii. Poți lua în considerare un loc de calmare pentru a preveni o criză de furie.
- Retragerea privilegiilor: O altă modalitate puternică de a comunica faptul că un comportament nu este tolerat este să retragi jucăriile sau bunătățile copilului tău pentru o anumită perioadă. De exemplu, dacă cel mic își aruncă gustarea pe podea, în loc să te enervezi, poți spune: Bine, văd că ai terminat cu gustările, și apoi treci mai departe cu ziua ta. Cheia este consecvența.
- Distragerea atenției: În loc să încerci să-l convingi pe copil să renunțe la un acces de furie, uneori cea mai bună abordare este să schimbi atenția pe altceva. Stacy, mamă a unui copil de 2 ani, consideră că găsirea de jocuri din mers funcționează cel mai bine atunci când fiul ei cedează și refuză să pună un scutec. „Este obositor, dar voi folosi voci amuzante și voi pune un scutec pe animalul lui de pluș,” spune ea. „Apoi îl voi ruga să mă ajute. Îi place să ajute, așa că se va calma și va uita de furia lui.”
- Schimbarea unui „nu” cu un „da”: Imaginați-vă că micuțul dvs. aruncă cu blocuri. În loc să spui nu arunca cu blocuri, Braun sugerează să schimbi accentul asupra a ceea ce poate face. Poți spune: Văd că vrei să arunci. Ar trebui să mergem afară și să aruncăm o minge? Aceasta schimbă comportamentul negativ într-o activitate pozitivă, învățându-l în același timp ce este și ce nu este un comportament acceptabil.
- Utilizarea întăririi pozitive: Atunci când copilul tău se comportă bine, cum ar fi atunci când se joacă blând cu o pisică, comentează despre cât de bine se descurcă. Aceasta va întări comportamentele dorite și poate descuraja comportamentele mai puțin dorite. De exemplu, poți spune: Mă bucur că te joci atât de frumos cu pisica!
Ne-ar bucura mult să auzim experiența ta în comentarii. Și dacă simți că nu o scoți la capăt, uneori celălalt părinte poate sări în ajutor și salva situația.
