Dojo Gym

Dojo Gym

Cu focus pe: Karate, Box, Sport

De la 4 ani

Sala de sport Dojo Gym organizează cursuri de karate, arte marțiale & Fitbox pentru copii, cu vârsta începând de la 4 anișori. Cursurile se organizează în funcție de nivelul copilului - începător, intermediar sau avansat -, sub îndrumarea antrenorilor cu experiență competițională și pedagogică. Într-un mediu care promovează mișcarea, activitatea fizică susținută și dezvoltarea prin propriile forțe, copiii vor di? Citește descrierea completă

Activități

Facilități

Parcare în apropiere Teren interior

Galerie foto & video

Despre locație

Sala de sport Dojo Gym organizează cursuri de karate, arte marțiale & Fitbox pentru copii, cu vârsta începând de la 4 anișori. Cursurile se organizează în funcție de nivelul copilului - începător, intermediar sau avansat -, sub îndrumarea antrenorilor cu experiență competițională și pedagogică.

Într-un mediu care promovează mișcarea, activitatea fizică susținută și dezvoltarea prin propriile forțe, copiii vor dispune de stimulii de care au nevoie pentru a-și fundamenta și consolida abilitățile fizice, însă și cele cognitive.

Antrenamentele de grup, pe lângă faptul că promovează disciplina fair-play și colaborarea, au rol de a-i ajuta pe copii să se integreze într-un mediu în care competiția este importantă, deoarece stimulează dorința de evoluție și de progres.

De asemenea, cursanții de la Dojo Gym participă, periodic, și la concursuri locale & naționale, în cadrul cărora își pot demonstra pregătirea și nivelul. Astfel, de ce nu, pot ajunge sus pe scara succesului, mândri de munca lor și efortul investit!

Părerile părinților

Această locație nu are încă recenzii. Fii primul care scrie una!

Lasă o recenzie

Program

Luni–Vineri: 07:00–23:00; Sâmbătă: 09:00–17:00; Duminică: închis