Ce se întâmplă cu copiii în jurul vârstei de doi ani? Să înțelegi un copil de 2 ani poate părea o misiune imposibilă. Este una dintre cele mai mari provocări ale părinților, pentru că la această vârstă micuții testează limitele în mod constant. Totuși, cu abordările potrivite, această etapă poate deveni o oportunitate de a construi o relație bazată pe respect și încredere.
În trecut, metodele de disciplinare includeau adesea pedepse corporale, cum ar fi bătaia. Însă, astăzi, tot mai mulți părinți aleg să adopte strategii blânde și pozitive. Potrivit Asociației Române de Psihologie, aceste metode nu doar că sunt mai eficiente, dar contribuie și la dezvoltarea emoțională, la îmbunătățirea comunicării și la creșterea stimei de sine atât pentru părinți, cât și pentru copii.
Iată 14 strategii practice pentru a face față provocărilor cu copiii de 2 ani, potrivit psihologilor pentru copii.
1. Alege-ți bătăliile
Pentru multe mămici, găsirea echilibrului între disciplină și încurajare este o provocare constantă. Dacă spui mereu „Nu, nu, nu”, copilul tău va ajunge să ignore acest cuvânt, iar mesajul tău nu va mai avea impact, explică Linda Pearson, autoarea cărții The Discipline Miracle. „Nu poți să refuzi totul, iar copilul trebuie să înțeleagă care sunt prioritățile tale reale”, adaugă ea.
Cheia este să decizi ce este cu adevărat important pentru tine și să stabilești limite clare, dar flexibile. Concentrează-te pe lucrurile esențiale – siguranța copilului, respectul față de ceilalți – și relaxează-te în privința problemelor minore, cum ar fi insistența copilului de a purta același tricou preferat în fiecare zi.
Ana Maria, o mămică din București, povestește cum a învățat să-și aleagă bătăliile cu fiul ei Andrei, în vârstă de 2 ani și jumătate. „În fiecare seară, după ce îl culcam, descopeream că a răvășit toată camera. Erau jucării, haine și cărți împrăștiate peste tot. În loc să mă cert cu el și să-i spun Nu, nu, nu, am decis să schimb abordarea. Dimineața, l-am rugat să mă ajute să facem curat împreună. A fost mai eficient și chiar a început să înțeleagă responsabilitatea.”
Această metodă de a transforma „problemele” în oportunități de învățare poate fi extrem de eficientă. În plus, Ana Maria l-a lăudat pe Andrei pentru comportamentele pozitive, cum ar fi să spună „te rog” sau să împartă jucăriile cu verișorul său. „Întărirea pozitivă funcționează mult mai bine decât să-i spun doar ce nu are voie să facă”, spune ea.
2. Cunoașteți factorii declanșatori ai copilului dvs.
Anticiparea și prevenirea sunt cheia pentru a evita comportamentele problematice la copiii mici. Augusta, o mămică din Cluj, a descoperit acest lucru când fiul ei de 2 ani, Matei, transforma hârtia igienică într-o jucărie. După ce i-a spus „Nu” de câteva ori fără rezultat, a mutat hârtia pe un raft înalt. „Era mai ușor să o iau din calea lui decât să mă cert pe tema asta”, explică ea.
Strategii similare pot fi aplicate în alte situații. Dacă cel mic ia conservele din rafturi la cumpărături, oferiți-i o jucărie în cărucior. Dacă nu vrea să împartă jucăriile preferate, ascundeți-le înaintea unei întâlniri de joacă. Iar pentru micii artiști care desenează pe pereți, păstrați creioanele într-un loc inaccesibil și oferiți-le doar sub supraveghere. Prevenția este adesea mai eficientă decât corectarea.
3. Prevenirea practicii
Unii copii devin irascibili când le este foame, sunt obosiți sau frustrați de statul în casă, explică psigologul Adela Petruț. Dacă micuțul este mai energic dimineața, programați activitățile importante în acest interval, când se simte cel mai bine.
Pentru a evita crizele, pregătiți copilul pentru situații noi, explicându-i ce așteptări aveți. Tranzițiile pot fi dificile, așa că oferiți-i timp să se adapteze. De exemplu, înainte de a pleca de la o întâlnire de joacă sau din parc, spuneți: „În câteva minute, strângem jucăriile și mergem acasă.”
O pregătire adecvată reduce rezistența la schimbări.
4. Fiți consecventă
Experții de la Harvard Medical School subliniază că consistența este cheia în aplicarea regulilor și a consecințelor.
„Între 2 și 3 ani, copiii încep să înțeleagă cum comportamentul lor influențează lumea din jur,” explică Claire Lerner, specialist în dezvoltarea copilului și autoarea cărții Why Is My Child in Charge?. „Dacă reacționați diferit la aceeași situație – de exemplu, azi îi permiteți să arunce mingea în casă, iar mâine nu – copilul va primi semnale confuze.”
Pe lângă consistență, părinții ar trebui să evite reacțiile exagerate. „Copiii mici adoră să testeze limitele, iar o reacție intensă – cum ar fi să ridicați vocea – poate face comportamentul mai atrăgător pentru ei,” avertizează Adela Petruț, expert în parenting. „Rămâneți calmi și imperturbabili. Lipsa unei reacții mari îi va descuraja mai eficient.”
Un truc: micuții pot încerca să vă cucerească cu gesturi drăguțe pentru a scăpa de consecințe. Nu vă lăsați înduplecați! Fermi și consecvenți, veți vedea că până la a patra sau a cincea încercare, copilul va înțelege regulile.
5. Nu deveni emoțional
Este greu să rămâi calm atunci când copilul tău trage de coadă câinele sau își lovește fratele. Dar țipatul la furie se poate întoarce împotriva ta, făcând ca mesajul tău să se piardă și escaladând rapid situația. O reacție furioasă poate chiar să vă distreze copilul, așa că rezistați impulsului de a ridica vocea.
Atunci când părinții țipă, copiii tind să se concentreze asupra sunetului și tonului vocii lor, mai degrabă decât asupra mesajului real transmis. În timp, țipetele constante pot afecta și stima de sine a unui copil.
De exemplu, atunci când copilul tău de aproape 3 ani refuză să se spele pe dinți pentru a mia oară la rând, respiră adânc, numără până la trei și apleacă-te la nivelul ochilor lui. Vorbiți ferm și concis, explicând clar ce vă așteptați să facă.
6. Ascultați și repetați
Copiii se simt mai bine atunci când știu că au fost ascultați. Ori de câte ori este posibil, validați-le sentimentele și arătați că înțelegeți preocupările copilului. Deși este posibil ca acest lucru să nu rezolve întotdeauna problema – cum ar fi în cazul în care vrea să meargă în scaunul de mașină fără să aibă centura pusă – poate reduce furia lor și poate ajuta la dezamorsarea conflictului.
De exemplu, dacă copilul tău se plânge în magazin pentru că vrea să deschidă prăjiturile, ai putea spune: „Se pare că ești supărat pentru că nu te las să deschizi prăjiturile până nu ajungem acasă. Este în regulă să fii supărat, dar nu este în regulă să te plângi sau să țipi.”
7. Concentrați-vă pe „a face” simple în loc de „a nu face”
Dacă sunteți ca mulți părinți, este posibil să încercați să vă înțelegeți cu copilul atunci când încalcă regulile, explicându-i ce a greșit și amenințându-l în detaliu cu privilegiile pe care le va pierde dacă comportamentul continuă. Cu toate acestea, această abordare – cunoscută sub numele de „vorbire deschisă” – este adesea ineficientă, mai ales atunci când este asociată cu reacții prea emoționale.
De ce? Pentru că un copil de 18 luni nu are capacitatea cognitivă de a înțelege propoziții complexe și, în timp ce un copil de 2 sau 3 ani are abilități lingvistice mai puternice, durata lor de atenție este încă prea scurtă pentru a absorbi pe deplin ceea ce spuneți. În plus, concentrarea asupra negativelor – cum ar fi „nu” – nu le oferă alternativele clare și utile de care au nevoie în acel moment.
„Dacă un copil de 18 luni lovește, aș sări peste marea reacție și i-aș spune „mă doare, te rog să te oprești”. Dacă continuă să lovească, dați-vă la o parte și spuneți pe un ton neutru: „Nu te voi lăsa să mă lovești” și țineți-l de mână dacă este necesar.”
Până la vârsta de 3 ani, copiii încep să înțeleagă cauza și efectul, astfel încât puteți începe să asociați așteptările comportamentale cu consecințele naturale. De exemplu: „Dinții tăi trebuie să fie spălați. Îi poți spăla tu sau îi pot spăla eu pentru tine. Tu decizi. Cu cât durează mai mult, cu atât vom avea mai puțin timp să citim cartea ta preferată” O altă opțiune: „Dinții tăi trebuie spălați. Îi poți spăla acum sau peste cinci minute. Tu decizi.”
8. Oferta de opțiuni
Atunci când un copil refuză să facă sau să nu mai facă ceva, adevărata problemă se reduce adesea la control: tu îl ai, iar el îl vrea. Pentru a reduce conflictele, încercați să îi oferiți copilului un anumit control, oferindu-i un set limitat de opțiuni.
Asigurați-vă că opțiunile sunt limitate, specifice și acceptabile pentru dumneavoastră. Întrebările deschise de genul „De unde vrei să începi?” pot părea copleșitoare pentru un copil mic, în timp ce oferirea unei alegeri inacceptabile nu poate decât să escaladeze situația.
De exemplu, în loc să îi cereți copilului să își strângă jucăriile, încercați să îi spuneți: „Vrei să îți strângi mai întâi cărțile sau blocurile?” Această abordare îi permite copilului dvs. să simtă un sentiment de autonomie, îndeplinind în același timp sarcina.
9. Aveți grijă la cuvintele voastre
Este util să transformați afirmațiile „tu” în mesaje „eu”. De exemplu, dacă îi spuneți unui copil de 3 ani că nu își poate lăsa tricicleta pe hol, s-ar putea să opună rezistență. O abordare mai bună este: „Dacă îți muți tricicleta pe verandă, nu va mai fi lovită și zgâriată”.
În loc să spuneți: „Nu ești generos pentru că nu vrei să-ți împarți jucăriile cu prietenul tău cel mai bun”, încercați să spuneți: „Știu că este greu să împarți jucăriile care îți plac cu adevărat. Ai vrea să le împarți cu rândul cu prietenul tău?”
10. Învățați empatia
Nu este evident pentru un copil de 2 ani de ce ar trebui să înceteze să facă ceva ce consideră distractiv, cum ar fi să muște, să lovească sau să ia jucării de la alți copii. Cu toate acestea, concentrarea pe empatie vă poate ajuta copilul să înțeleagă că comportamentul său îi afectează în mod direct pe ceilalți și îl poate încuraja să ia în considerare mai întâi consecințele.
Încercați să spuneți lucruri de genul: „Când muști sau lovești oamenii, îi rănești” sau „Când iei jucăriile de la alți copii, ei se simt triști pentru că vor să se joace cu acele jucării”.
11. Regândiți pauzele și luarea lucrurilor
Dacă mustrările repetate, redirecționarea și pierderea privilegiilor nu au oprit comportamentul neadecvat al copilului, mulți părinți ar putea folosi pauzele, pe care experții le enumeră ca metodă de disciplinare.
Cu toate acestea, experții îndeamnă că time-out-urile pot fi ineficiente: „Izolarea unui copil din cauza alegerii sale comunică faptul că comportamentul său (și ei) sunt prea mult pentru noi pentru a le gestiona”, explică ea. „Pierderea privilegiilor este, de asemenea, ineficientă, cu excepția cazului în care acestea sunt consecințe naturale și logice pentru comportamentul nefolositor sau inadecvat. „
Ceea ce nu vreți să faceți este să îi luați în mod arbitrar lucruri doar pentru a-l face pe copil să se simtă suficient de prost încât să își schimbe comportamentul. Această abordare, „este bazată pe frică și vă poate deteriora legătura”. În schimb, încercați să legați pierderea privilegiilor direct de comportamentul pe care doriți să îl corectați.
De exemplu, dacă copilul își lovește fratele sau sora cu o sabie de jucărie, limitați momentul în care poate folosi sabia la prezența unui adult. Se poate juca cu ea doar câteva minute pentru a arăta că o poate folosi în siguranță. Pe măsură ce își demonstrează capacitatea de a respecta regulile, ei pot câștiga mai mult timp cu jucăria. Dacă încep să lovească din nou, sabia dispare pentru acea zi și nu vor mai avea ocazia să se joace cu ea până a doua zi.
12. Discutați despre opțiuni
Atunci când doriți ca copilul dvs. să nu mai fie agresiv cu ceilalți, oferiți-i modalități sigure de a-și exprima sentimentele – cum ar fi lovirea unei perne sau lovirea a ceva cu un ciocan de jucărie. Copilul trebuie să învețe că, în timp ce emoțiile și impulsurile sale sunt acceptabile, anumite modalități de exprimare a acestora nu sunt.
Copiii mai mari vă pot ajuta să găsiți diferite opțiuni pentru gestionarea situațiilor dificile. Ascultați-le ideile cu o minte deschisă, apoi discutați despre consecințele alegerii fiecăreia. De exemplu, dacă copilul dvs. dorește o jucărie cu care se joacă un alt copil, îl puteți întreba: „Ce crezi că ai putea face pentru a-l convinge pe prietenul tău să împartă jucăria cu tine?” Apoi, discutați împreună despre pasul următor.
13. Recompensează comportamentului bun
Este foarte puțin probabil ca copilul dumneavoastră să facă întotdeauna ceea ce îi spuneți. Este normal ca copiii să se împotrivească controlului, mai ales atunci când le cereți să facă ceva ce nu vor să facă. Atunci când se comportă adecvat, luați în considerare posibilitatea de a-i oferi o mică recompensă (ocazional). Recompensele sunt ca o lingură de zahăr: Ele ajută medicamentul să scadă.
Utilizarea judicioasă a recompenselor și premiilor speciale – împreună cu o mulțime de întăriri verbale pozitive – este o modalitate de a-i arăta copilului dumneavoastră că sunteți conștient de sentimentele sale și că le respectați.
Data viitoare când copilul își strânge jucăriile fără să se plângă, lăudați-l și spuneți-i că, pentru că a făcut curățenie atât de bine când l-ați rugat, acum aveți timp să jucați împreună un joc special după cină.
Concentrați-vă pe învățarea empatiei, pe oferirea de opțiuni limitate și pe utilizarea consolidării pozitive pentru a încuraja comportamentul bun. Nu uitați, răbdarea și înțelegerea ajută foarte mult la dezvoltarea autocontrolului și a reglării emoționale la copiii mici.