Moș Crăciun, bătrânul cu barbă albă care aduce daruri copiilor din întreaga lume, este mai mult decât un personaj de poveste. Este o figură simbolică, o prezență care reunește familiile, insuflă generozitate și readuce magia copilăriei în inimile tuturor. Ca părinți, facem adesea eforturi mari pentru a păstra magia… citim povești, lăsăm prăjituri și lapte, ne prefacem că ne uităm după renii care zboară pe deasupra casei sau ascultăm clopoțeii. Crăciunul este magic pentru cei care cred.
Dar cum a apărut acest personaj îndrăgit? Și cum a devenit simbolul universal al sărbătorilor de iarnă?
Legenda lui Moș Crăciun
Demult, tare demult, atât de demult încât nimeni nu mai știe când, într-un loc departe, foarte departe, încât nimeni nu mai știe unde, trăia un bătrân singuratic. Casa lui mică era așezată într-o poieniță liniștită, curată ca un pahar de cristal, iar la ferestre râdeau flori galbene și roșii, semănând cu bucuria unei zile însorite. În căsuța sa, merele roșii, gutuile galbene și lucioase erau aranjate frumos pe rafturi, iar acoperișul, vopsit într-un roșu aprins, putea fi zărit de departe, ca nimeni să nu ocolească locuința acestui om singuratic.
Bătrânul avea plete lungi și albe ca zăpada, iar barba îi cădea ca o cascadă, ascunzându-i zâmbetul cald care îi întinerea chipul brăzdat de riduri. Prieteni îi erau pădurea și toate viețuitoarele ei: iepurașii săreau jucăuși pe lângă casă, veverițele curioase se apropiau de geam, iar licuricii își aprindeau felinarele în nopțile întunecate pentru a-i ține de urât. Păsările îi cântau melodii vesele, iar florile din poieniță îi încântau privirea.
Cu toate acestea, în inima sa locuia o tristețe adâncă. Cel mai mult își dorea să aibă un nepotel, pe care să-l învețe despre frumusețea vieții și cu care să împartă bucuriile. Într-o zi, hotărî să construiască o ladă mare de jucării. După ce o umplu cu trenulețe, păpuși și avioane, merse în satul din apropiere și îi chemă pe toți copiii. Fiecare își alegea o jucărie, iar bucuria din ochii lor era mai mare decât orice bogăție.
Totuși, când copiii plecară, bătrânul rămase singur, cu lada goală și cu o inimă și mai grea. „De ce nu pot avea și eu un copil, să-i fiu bunic?” se întreba el. Tristețea îl cuprinse din nou, iar lacrimile i se rostogoleau pe obraji și se pierdeau în barba albă.
Hotărât să-și alunge durerea, plecă de acasă fără să privească înapoi. Merse zile întregi, trecând prin sate, peste dealuri și câmpii, printre livezi și prin viscol. Nici frigul, nici vânturile aspre nu-l puteau opri.
După un drum lung și obositor, bătrânul ajunse într-un ținut acoperit cu zăpadă. Fulgi mari și moi cădeau din cer, iar liniștea pădurii îi acoperi inima îndurerată. Acolo își construise o casă mică din lemn de brad, unde locuia înconjurat de veverițe curioase și iepurași ce veneau la geam să-l privească.
Deși căsuța era frumoasă, bătrânul simțea că îi lipsește ceva. Dorul de copii îi umplea nopțile, iar amintirea satului de unde plecase îl făcea să ofteze. Într-o zi, se hotărî să facă ceva special. Tăie un brăduț mic și îl duse în casă, umplând aerul cu parfumul proaspăt al pădurii. Apoi, începu să construiască jucării: trenulețe, păpuși colorate, avioane și ursuleți din lemn. Își imagina copiii râzând și jucându-se, iar această imagine îl făcea să muncească și mai cu spor.
Într-o seară de iarnă, când viscolul cânta printre brazi, o trăsură trasă de cerbi se opri în fața casei bătrânului. Din ea coborî Crăiasa Zăpezilor, purtând pe cap o coroană din cristale de gheață. Fulgi mari dansau în jurul ei, iar turturii scoteau sunete cristaline de bucurie.
Bătrânul o primi cu uimire și bucurie. Crăiasa îi zâmbi și îi spuse:
– Pentru că ai o inimă bună și ai făcut jucării pentru copiii pe care îi iubești atât de mult, deși nu sunt ai tăi, îți voi împlini dorința.
Atinse bătrânul cu bagheta ei magică și rosti:
– De acum înainte, vei avea viață veșnică și vei duce în fiecare an daruri copiilor din întreaga lume. Îți voi trimite ajutoare, pitici și spiriduși, care să te ajute să pregătești totul la timp. Copiii te vor numi „Moș Crăciun” și te vor aștepta cu bucurie în fiecare an.
Din acea zi, viața bătrânului se schimbă. Dimineața, o mulțime de spiriduși și pitici se adunară în jurul casei sale. Fiecare avea un rol: unii construiau trenulețe, alții vopseau păpuși, unii coseau rochițe pentru jucării, iar alții împachetau cadourile. Moșul era în mijlocul lor, coordonându-i cu bucurie și râs.
De-a lungul anului, Moș Crăciun primea scrisori de la copii din toate colțurile lumii. Fiecare îi spunea ce își dorește, iar cei mici care nu știau să scrie desenau jucăriile visate. Moșul lucra cu mare grijă, pentru ca fiecare copil să primească exact ceea ce își dorea.
În noaptea de Ajun, când totul era pregătit, o sanie mare trasă de reni venea la casa lui Moș Crăciun. Spiridușii încărcau sacul uriaș cu jucării, iar Moșul, îmbrăcat în haina sa roșie tivită cu blăniță albă, se urca în sanie. Renii, nerăbdători, loveau cu copitele zăpada, iar clopoțeii lor vesteau începutul călătoriei magice.
Moș Crăciun pornea prin sate și orașe, oprindu-se la fiecare casă unde știa că locuiesc copii cuminți. Se strecura pe hornuri, pe geamuri sau chiar prin gaura cheii, lăsând darurile lângă bradul împodobit.
Bucuria copiilor era cel mai mare dar pentru el. Râsetele lor cristaline îi umpleau inima de fericire, iar când sania se golea, Moșul se întorcea la casa sa din Împărăția Zăpezilor Vesnice, pentru a începe pregătirile pentru anul următor.
Deși Moș Crăciun își face apariția doar în Ajunul Crăciunului, el veghează asupra copiilor tot timpul anului. Spiridușii săi află cine a fost cuminte, cine a învățat poezii și cine i-a ascultat pe părinți.
Copiii știu că Moș Crăciun vede tot, așa că se străduiesc să fie buni. Iar Moșul, cu dragostea lui nesfârșită, se asigură că fiecare copil primește ceea ce merită.
O poveste cu rădăcini în istorie
Istoria lui Moș Crăciun începe în secolul al IV-lea, cu Sfântul Nicolae, un episcop din Myra (în Turcia de astăzi), renumit pentru bunătatea și generozitatea sa. Legenda spune că Sfântul Nicolae a ajutat o familie sărmană, salvând cele trei fiice de la un destin tragic, prin strecurarea unor pungi cu aur pe fereastră. De aici provine tradiția cadourilor lăsate în secret.
Pe măsură ce creștinismul s-a răspândit, Sfântul Nicolae a devenit protectorul copiilor și al săracilor, iar ziua sa, 6 decembrie, a fost marcată cu daruri și sărbători. În timp, aceste obiceiuri s-au contopit cu festivitățile de Crăciun, transformându-l pe Sfântul Nicolae într-un precursor al lui Moș Crăciun.
De la Sfântul Nicolae la Moș Crăciun
Transformarea lui Sfântul Nicolae în Moș Crăciun a fost un proces treptat. În secolul al XIX-lea, Clement Clarke Moore, un poet american, a publicat faimosul poem „A Visit from St. Nicholas” (cunoscut și ca „Twas the Night Before Christmas”), în care Moș Crăciun este descris ca un bătrân voios, îmbrăcat în haine roșii, care călătorește într-o sanie trasă de reni.
Imaginea modernă a lui Moș Crăciun a fost consolidată în anii 1930 de campaniile publicitare ale Coca-Cola, care l-au portretizat ca pe un bătrân jovial, cu barbă albă și costum roșu. Acest portret a devenit universal, iar Moș Crăciun a căpătat trăsăturile pe care le cunoaștem astăzi.
Povestea renilor: Călătoria magică prin lume
Renii lui Moș Crăciun sunt o parte esențială a legendei. În poemul lui Moore, opt reni sunt numiți pentru prima dată: Dasher, Dancer, Prancer, Vixen, Comet, Cupid, Donner și Blitzen. Mai târziu, Rudolph, renul cu nas roșu, a fost adăugat la poveste în 1939, când Robert L. May a scris o poveste pentru lanțul de magazine Montgomery Ward.
Rudolph, renul marginalizat din cauza nasului său roșu, a devenit eroul poveștii, demonstrând că fiecare are un loc special. Astfel, povestea renilor nu este doar una despre magie, ci și despre acceptare, curaj și diversitate.
Culorile Crăciunului și simbolismul lor
Roșul, verdele și albul sunt culorile dominante ale Crăciunului, fiecare având o semnificație profundă:
- Roșul simbolizează iubirea, căldura și sacrificiul, fiind asociat atât cu costumul lui Moș Crăciun, cât și cu tradițiile creștine.
- Verdele reprezintă speranța, viața și renașterea, fiind întruchipat de bradul veșnic verde.
- Albul evocă puritatea, inocența și zăpada iernii, aducând un aer de liniște și pace sărbătorilor.
Obiceiuri și tradiții din lume
În noaptea de 24 spre 25 de decembrie, copiii din întreaga lume îl aşteaptă pe Moş Crăciun. Unii îl numesc Santa Claus, alții îi spun Samichlaus, Pere Noël, Sinter Klaas, Babuşka, Joulupukki ori Viejito Pascuero.
Sărbătorirea lui Moș Crăciun variază de la o cultură la alta, dar spiritul generozității și al bucuriei rămâne constant.
- România: În Ajunul Crăciunului, colindătorii bat din poartă în poartă, vestind nașterea Domnului. Copiii îl așteaptă pe Moș Crăciun cu emoție, iar cadourile sunt așezate sub brad.
- Germania: Copiii își lustruiesc ghetele și le lasă lângă ușă, sperând să găsească dulciuri și daruri. „Weihnachtsmann” aduce cadouri în seara de Ajun.
- Italia: Pe lângă Moș Crăciun, copiii primesc daruri și de la Befana, o vrăjitoare bună, care aduce cadouri pe 6 ianuarie, de Bobotează.
- Rusia: Ded Moroz (Moș Gerilă) vine însoțit de Snegurochka, nepoata sa, aducând daruri copiilor de Anul Nou.
Povestea lui Moș Crăciun este mai mult decât o legendă. Este un simbol al valorilor universale care ne apropie: iubirea, generozitatea și bucuria de a dărui. Indiferent de cultură sau vârstă, Moș Crăciun rămâne o prezență magică, o punte între trecut și prezent, între copilărie și maturitate.
Pe măsură ce sărbătorim Crăciunul, să nu uităm lecțiile pe care ni le oferă Moș Crăciun: să fim mai buni, să împărțim cu ceilalți și să ne bucurăm de momentele simple alături de cei dragi. Moș Crăciun nu trăiește doar la Polul Nord, ci în inimile tuturor celor care cred în magia sărbătorilor.
