Planurile pentru weekend arată perfect până când deschizi perdeaua și vezi ploaia. Din fericire, în București sunt suficiente locuri în care poți petrece câteva ore cu copiii fără să depinzi deloc de vreme.
Și probabil că lista aceasta este mai utilă decât pare: Bucureștiul are, în medie, în jur de 100 de zile cu precipitații pe an.
Am adunat mai jos muzee interactive, experiențe educative, reptile, experimente, artă digitală și locuri în care copiii își pot consuma energia. Am indicat și vârstele pentru care ni se par cele mai potrivite, plus câteva detalii logistice care contează atunci când afară plouă zdravăn.
Vârstele sunt orientative – interesul copilului contează de multe ori mai mult decât cifra din buletin.
1. Reptiland București – o junglă tropicală în București

Potrivit pentru: familii cu copii de toate vârstele
Adresă: Bd. Expoziției nr. 1C
Cât timp să rezervi: aproximativ 1–2 ore
Bun de știut când plouă: întreaga expoziție este în interior; există parcare cu plată vizavi
Prima noastră recomandare pentru o zi ploioasă este Reptiland București, mai ales dacă vrei o ieșire care să combine distracția cu descoperirea.
Pe o suprafață de aproximativ 1.000 mp, copiii intră într-o mică lume tropicală cu peste 70 de reptile vii, acvarii, plante exotice și o pădure tropicală. Printre vedete se numără iguane, gecko, dragoni de apă, caimani și șerpi impresionanți, iar animalele sunt prezentate în terarii mari, amenajate pentru a reproduce cât mai bine habitatele lor.
Pentru copiii care pun întrebări fără oprire, probabil cea mai interesantă parte este că Reptiland nu funcționează doar ca expoziție. Sunt organizate și ateliere educative și experiențe interactive, inclusiv întâlniri în care participanții pot observa de aproape și, sub supraveghere, interacționa cu anumite reptile.
Un avantaj important pentru părinții cu copii mici: locația este la parter și este accesibilă cu căruciorul. Copiii sub 4 ani au în prezent acces gratuit la expoziție. Reptiland nu are parcare proprie, însă pe site este indicată o parcare cu plată vizavi.
De ce ne place pentru o zi cu ploaie: pentru o oră sau două uiți complet cum este vremea afară. Temperatura, vegetația și animalele schimbă radical decorul unei zile gri de București.
Prețuri bilete acces expoziție
- Adult: 55 RON
- Copil (peste 4 ani): 45 RON
- Student: 45 RON
- Pensionar: 35 RON
- Copii sub 4 ani: Gratuit (doar pentru intrare)
- Grupuri (de la 4 persoane): 45 RON de persoană (biletele pentru grupuri de peste 4 persoane se iau doar la recepție).
2. Muzeul Antipa – alegerea clasică de muzeu kid-friendly

Potrivit pentru: 3+ ani, dar și pentru școlari și adolescenți
Zona: Piața Victoriei
Cât timp să rezervi: 1,5–3 ore
Probabil nu există multe familii din București care să nu fi ajuns măcar o dată la Muzeul Național de Istorie Naturală Grigore Antipa. Dar tocmai acesta este unul dintre avantajele lui: poate fi redescoperit la vârste diferite.
Animalele, dioramele, scheletele și colecțiile de istorie naturală sunt suficient de vizuale pentru copiii mici, în timp ce școlarii pot începe să înțeleagă mult mai bine informațiile despre biodiversitate, evoluție și ecosisteme.
Tarife pentru vizitare
- Adulți: 32 lei
- Pensionari: 16 lei
- Elevi / studenți: 8 lei
Pont: dacă ploaia este ușoară și copiii mai au energie după Antipa, foarte aproape se află următoarea recomandare.
3. Muzeul Național de Geologie – pentru iubitorii de dinozauri

Potrivit pentru: aproximativ 5+ ani
Zona: Kiseleff/Piața Victoriei
Cât timp să rezervi: 1–1,5 ore
La numai câteva minute de Antipa se află Muzeul Național de Geologie.
Este una dintre recomandările pe care le-aș face pentru copiii mai mari, școlari, fascinați de fosile, dinozauri și formarea Pământului. Colecția include mii de exponate distribuite pe mai multe niveluri.
Poate fi și o alegere foarte bună dacă ai un școlar care deja vine acasă cu buzunarele pline de „pietre interesante”.
Tarife pentru vizitare
- Adulți: 15 lei
- Elevi: 10 lei
- Copii între 5-14 ani și pensionari: 5 lei [1]
Idee pentru o zi întreagă: Antipa + Muzeul de Geologie funcționează foarte bine împreună, mai ales pentru copiii de 6–12 ani.
4. MINA Kids – joacă digitală, artă și tehnologie
Potrivit pentru: 3–10 ani
Zona: Pipera
Cât timp să rezervi: aproximativ 1–2 ore
Acces: la aproximativ 3 minute de metrou Pipera
MINA Kids este un spațiu de aproximativ 1.000 mp cu peste 15 instalații interactive, unde tehnologia este folosită pentru joacă, mișcare și învățare. Copiii pot modifica peisaje digitale, se pot juca într-o groapă cu bile uriașă, pot vedea desenele lor transformate în personaje digitale sau explora instalații cu realitate augmentată. Vârsta recomandată oficial este 3–10 ani.
Separat, MINA are și spectacole imersive, iar temele se schimbă periodic: dinozauri, astronomie, ocean, artiști celebri și alte universuri proiectate la scară mare.
Este una dintre variantele pe care le-aș alege pentru copiii care spun că „muzeele sunt plictisitoare”.
Prețul biletului de intrare la MINA Kids București este 70 lei pentru copii (peste 3 ani) și 30 lei pentru adulți, iar copiii sub 3 ani au acces gratuit
5. Museul Simțurilor – locul în care nimic nu este chiar ceea ce pare

Potrivit pentru: 4–5+ ani, excelent pentru școlari și adolescenți
Locație: AFI Cotroceni
Cât timp să rezervi: aproximativ 50–60 de minute
Marele avantaj când plouă: parcare acoperită și acces din mall
La MMuzeul Simțurilor găsești iluzii optice, camere care modifică percepția, oglinzi, perspective neașteptate și instalații în care copiii sunt parte din experiență.
Vizita durează, în medie, aproximativ 50–60 de minute, iar muzeul este conceput pentru copii și adulți deopotrivă.
Pentru o zi cu ploaie torențială are un avantaj logistic greu de ignorat: se află în AFI Cotroceni, care dispune inclusiv de parcare subterană.
Poți astfel transforma ieșirea într-un program de câteva ore cu muzeu, masă și eventual film, fără să mai ieși în ploaie.
6. Casa Experimentelor – când întrebarea preferată este „dar de ce?”
Potrivit pentru: 4+ ani
Zona: Calea Vitan
Cât timp să rezervi: aproximativ 2 ore
Casa Experimentelor – Romanian Science Center este potrivită pentru copiii care vor să înțeleagă singuri cum funcționează lucrurile.
Ideea este de science center, cu experimente și exponate care pot fi testate direct. Nu vii doar să citești explicații, ci să apeși, să observi, să încerci și să descoperi efectul.
Un detaliu important pentru părinții cu copii foarte mici: accesul este în prezent permis copiilor peste 3 ani.
Pentru un copil de școală primară pasionat de experimente, este probabil una dintre cele mai potrivite variante din listă.
Pentru copiii mici și școlarii care vor aventură
7. Muzeul Copiilor – expoziții speciale pentru copii

Potrivit pentru: aproximativ 3–12 ani, în funcție de expoziție
Zona: Bd. Decebal
Cât timp să rezervi: 1–2 ore
Spre deosebire de un muzeu în care copilul este doar vizitator, Muzeul Copiilor a fost construit în jurul ideii de învățare prin joc și explorare.
Expozițiile se schimbă, așa că merită verificat ce este disponibil înainte de vizită. În vara lui 2026, de exemplu, muzeul a avut trei experiențe interactive construite în jurul continentelor, în care copiii deveneau detectivi și rezolvau misiuni despre animale, culturi și locuri din întreaga lume.
Aici chiar recomand rezervarea înainte de plecare, mai ales într-un weekend ploios, când locurile indoor devin brusc foarte populare.
8. Destiny Park – copiii devin pentru câteva ore adulți

Potrivit pentru: în special 4–14 ani
Zona: Băneasa
Cât timp să rezervi: minimum 3–4 ore
Parcare: proprie
La Destiny Park, copiii pot încerca diferite meserii prin jocuri de rol și experiențe construite într-un mic oraș al copiilor.
Pot intra, pe rând, în rolul unor profesioniști și pot descoperi într-un mod foarte practic cum funcționează diferite activități din lumea reală. Parcul lucrează cu copii între 3 și 14 ani, iar una dintre variantele standard de acces este de aproximativ 3 ore și jumătate.
Are și parcare destinată vizitatorilor, ceea ce îl face comod într-o zi ploioasă.
Este mai degrabă o destinație de jumătate de zi decât o oprire rapidă.
9. Therme- Zona Galaxy

Potrivit pentru: toate vârstele, ideal mai ales 4–14 ani
Zona: Balotești, nordul Bucureștiului
Cât timp să rezervi: minimum 3–4 ore
Parcare: proprie, gratuită
Zona Galaxy de la Therme este partea dedicată familiilor, cu piscine, valuri, zone de joacă în apă și numeroase tobogane, de la variante pentru copiii mai mici până la unele mai spectaculoase pentru cei mari.
Copiii sub 3 ani intră gratuit, iar pentru restul există bilete de 3 ore, 4,5 ore sau pentru întreaga zi. Accesul la anumite tobogane depinde de vârstă și înălțime.
Pentru o zi ploioasă este una dintre cele mai bune variante dacă vreți o activitate care să țină copiii ocupați câteva ore bune. Merită însă să luați în calcul că în weekenduri și în vacanțele școlare poate fi foarte aglomerat.
De știut pentru părinți: luați papuci și prosoape de acasă, iar pentru o vizită relaxată, 4–5 ore sunt mai potrivite decât varianta cea mai scurtă.
Pentru copiii mai mari și adolescenți
10. Muzeul Fotbalului – pentru copii pasionați de fotbal
Potrivit pentru: aproximativ 6+ ani, mai ales fanii fotbalului
Zona: Centrul Vechi
Cât timp să rezervi: 1–2 ore
Dacă ai acasă un mic microbist, Muzeul Fotbalului vă poate salva foarte ușor o după-amiază ploioasă.
Muzeul este amenajat pe mai multe niveluri și combină istoria fotbalului cu experiențe interactive. Colecția cuprinde sute de obiecte, inclusiv tricouri și alte piese legate de jucători români și internaționali.
Avantajul este că poate funcționa foarte bine și pentru un copil de 10–14 ani pentru care multe dintre clasicele „locuri pentru copii” au început deja să pară prea copilărești.
11. Patinoarul Allianz-Țiriac Arena

Potrivit pentru: copii de la aproximativ 4–5 ani în sus
Zona: Otopeni
Cât timp să rezervi: aproximativ 1,5–2 ore
Parcare: disponibilă la locație
Patinoarul Allianz-Țiriac Arena este o variantă foarte bună pentru o zi ploioasă dacă vreți ceva mai activ decât un muzeu sau un loc de joacă. Este un patinoar acoperit, construit la standarde internaționale, unde sunt organizate și sesiuni de patinaj de agrement pentru public.
Pentru copiii mici există și cursuri gratuite de inițiere în patinaj pentru 3–6 ani, organizate de Fundația Țiriac, inclusiv cu echipament pus la dispoziție gratuit.
De știut pentru părinți: sesiunile pentru public nu au program continuu, ci sunt stabilite pentru anumite intervale, de regulă în weekend. Merită verificat programul înainte de plecare, deoarece acesta se poate modifica de la o săptămână la alta.
12. Cyberjump

Potrivit pentru: copii de la 4 ani în sus
Zone: ParkLake, Sector 3 și Supernova Lujerului, Sector 6
Cât timp să rezervi: 1–2 ore
Parcare: disponibilă la ambele centre comerciale
Cyberjump este un parc indoor de trambuline și jocuri active, potrivit mai ales pentru copiii care au nevoie să consume energie într-o zi ploioasă. Ambele locații au aproximativ 3.000 m² și peste 14 zone și jocuri interactive, cu trambuline și diferite provocări de mișcare.
În București sunt două locații: Cyberjump ParkLake, în ParkLake Shopping Center, și Cyberjump Lujerului, în Supernova Lujerului.
De știut pentru părinți: vârsta minimă este de 4 ani, iar copiii între 4 și 6 ani trebuie să sară însoțiți de un adult. Biletul costă în prezent 60 lei pentru o oră sau 99 lei pentru două ore, iar șosetele speciale antiderapante sunt obligatorii și costă 10 lei dacă nu aveți deja. Adultul care doar supraveghează și nu folosește atracțiile nu are nevoie de bilet.
Pentru majoritatea copiilor, o oră este suficientă pentru prima vizită, iar două ore sunt mai potrivite pentru cei foarte activi sau care cunosc deja parcul.
13. Natural High
Potrivit pentru: copii de la 4 ani în sus
Zona: Sector 6, Bd. Iuliu Maniu, incinta APACA
Cât timp să rezervi: 1–2 ore
Parcare: disponibilitatea poate varia în incinta APACA și în zonă
Natural High este o sală de escaladă și bouldering cu o zonă special amenajată pentru copii, unde cei mici pot încerca trasee și jocuri pe verticală cu diferite grade de dificultate. Sala are trasee atât pentru începători, cât și pentru cei care au mai făcut escaladă, iar pentru cei aflați la prima experiență există și îndrumare din partea instructorilor.
Zona pentru copii este destinată celor între 4 și 17 ani. O oră costă în prezent 60 lei în timpul săptămânii și 75 lei în weekend, iar sesiunile pot fi rezervate și pentru 30 de minute, 90 de minute sau mai mult.
14. Vmax Karting
Potrivit pentru: copii de la 8 ani și minimum 140 cm
Zona: Romexpo, Sector 1
Cât timp să rezervi: aproximativ 1–1,5 ore
Parcare: disponibilă în zona Romexpo
Vmax Karting Romexpo este o variantă foarte bună pentru copiii mai mari care vor ceva cu mai multă adrenalină decât un loc de joacă obișnuit. Karturile sunt electrice, iar sesiunile pentru juniori se desfășoară separat de cele pentru adulți.
O sesiune de karting durează 8 minute, iar înainte de cursă copiii primesc instructaj. Pentru sesiunile Junior trebuie să aibă minimum 8 ani și 140 cm înălțime.
Ce alegi în funcție de vârsta copilului?
Dacă nu ai timp să parcurgi toată lista:
Pentru copii de 1–4 ani: Reptiland, Orășelul Cunoașterii, locul de joacă de la MINA Kids și, în funcție de expoziția disponibilă, Muzeul Copiilor.
Pentru 5–7 ani: Reptiland, Antipa, MINA Kids, Casa Experimentelor, Orășelul Cunoașterii, Museum of Senses și Destiny Park.
Pentru 8–12 ani: aproape toate variantele din listă, dar Casa Experimentelor, Cyber Jump, Destiny Park, MINA și Football Museum pot fi în mod special atractive.
Pentru adolescenți: Museum of Senses, MINA, Football Museum și Therme sunt probabil cele mai sigure alegeri.
Câteva sfaturi înainte să plecați
În weekendurile ploioase, locurile indoor se aglomerează mult mai repede decât într-o zi obișnuită. Pentru experiențele cu intervale fixe, merită să luați biletele din timp.
Verificați întotdeauna programul și prețurile în ziua vizitei – expozițiile, atelierele și tarifele se pot modifica.
Iar dacă veniți cu mașina și afară plouă serios, luați în calcul și parcarea: o locație în mall sau cu parcare proprie poate fi mult mai comodă cu doi copii decât un obiectiv pentru care trebuie să căutați 20 de minute un loc pe stradă.
Ploaia nu trebuie să anuleze ziua
Uneori tocmai zilele în care planul pentru parc sau biciclete cade sunt cele în care descoperim un loc nou. Bucureștiul are din ce în ce mai multe experiențe indoor pentru copii, iar lista nu se termină aici.
Voi unde mergeți cu copiii în București când plouă? Dacă aveți un loc care merită adăugat, spuneți-ne – actualizăm periodic ghidul.









