Str. Vasile Lupu 1, Brașov
Grădiniță privată acreditată de Ministerul Educației destinată copiilor cu vârste cuprinse între 2-6 ani.
Strada Brazilor 68, Brașov
Centru educațional modern care conștientizează importanța pe care o are grădinița în dezvoltarea personalității celor mici.
Str. Bisericii Române 49, Brașov
Grădiniță cu tradiție, în cadrul Parohiei Brașovul Vechi, care promovează importanța exemplului și a mediului în care stau copiii pentru o dezvoltare echilibrată.
Str. Alexandru Ioan Cuza 10, Brașov
Copiii intră într-o adevărată Căsuță a Poveștilor unde joaca se îmbină cu procesul de educație, iar distracția vine în mod natural.
Str. Egretei 12, Brașov
Întemeiată de o familie după valorile: calitate, seriozitate și consecvență, grădinița Oac este un cadru propice unei dezvoltări echilibrate pentru cei mici.
Bulevardul Brașovului 35, Săcele
Creșă și grădiniță modernă și spațioasă cu grupe restrânse de copii unde au la dispoziție o sală de lectură, o sală de sport și un…
Str. Constantin Brâncoveanu 33, Brașov
Grădiniță cu predare în limba română sau în limba germană, cu program prelungit unde copiii au la dispoziție o echipă calificată care se dedică complet…
Str. Turnului 2, Brașov
Grădiniță de stat care pune un accent foarte mare pe modelul de comportament pe care copiii îl preiau de la educatorii lor și acordă o…
Str. Șoimului 1, Brașov
Grădiniță cu predare în limba engleză, unde părinții pot opta pentru program scurt sau prelungit.
Str. Câmpului 4, Brașov
Grădiniță cu program prelungit, unde copiii sunt îndrumați pentru a deveni autonomi, creativi și încrezători în forțele proprii.
Str. Tudor Vladimirescu 33, Brașov
Grădiniță de stat pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3-6 ani care pune la dispoziția micuților un mediu vesel cu activități distractive.
Str. Lotrului 15, Brașov
Creșă destinată copiilor cu vârsta cuprinsă între 4 luni și 4 ani, îngrijiți de o echipă calificată și iubitoare de joacă.
Str. Codrul Cosminului 133, Brașov
Creșă și grădiniță privată unde prin intermediul jocului copiii au oportunitatea de a învăța 2 limbi străine: engleză și germană.
Strada Bronzului 44
Koala Kids este un centru educațional modern ce oferă creșă, grădiniță și after-school.
Strada Lungă 137, Brașov
Centru educațional destinat copiilor cu vârsta cuprinsă între 2-6 ani unde aceștia au parte zilnic de activități creative, interactive și ingenioase.
Strada Avram Iancu 77, Brașov
Grădiniță cu predare în limba germană situată în centrul orașului.
Str. Apollo 2, Brașov
Creșa Nr. 4 este un centru educațional cu o programă deosebită care pune accent pe respectarea ritmului fiecărui copil, interesele acestuia, cât și încurajarea independenței…
Strada Apullum 3
Creșă și grădiniță din Brașov care pune accentul pe dezvoltarea copiilor într-un mod plăcut.
Strada Busuiocului 10, Brașov
O grădiniță cu o ofertă educațională atractivă unde micuții pot opta și pentru numeroase activități extracuriculare.